Cel puțin trei persoane au fost ucise după ce poliția militară cambodgiană a deschis focul vineri la Phnom Penh asupra unei manifestații a muncitorilor din industria textilă, acesta fiind ultimul episod violent din cadrul unei mobilizări ce durează de săptămâni pentru a cere creșteri salariale, relatează AFP.
Focurile de armă au survenit în timp ce mii de muncitori blocau o șosea în fața uzinelor lor și unii dintre manifestanți, înarmați cu bâte, pietre și cocteiluri Molotov, s-au înfruntat cu forțele de ordine. Poliția militară a tras mai întâi focuri de avertisment, după care a tras direct în manifestanți, potrivit corespondentului AFP la fața locului.
''Trei persoane au murit și două au fost rănite'', a declarat pentru AFP Chuon Narin, comisarul-adjunct al poliției din Phnom Penh. Mobilizarea muncitorilor textiliști, ce coincide cu manifestații ale opoziției, care cere plecarea de la putere a premierului Hun Sen, s-a soldat deja în noiembrie 2013 cu moartea prin împușcare a unei femei. Potrivit unui militant al grupului pentru apărarea drepturilor omului, Chan Soveth, circa 10 manifestanți au fost răniți grav de focurile de armă ale poliției. La rândul său, purtătorul de cuvânt al poliției militare, Kheng Tito, a declarat că intervenția a fost necesară după ce nouă polițiști au fost răniți în incidentele cu manifestanții.