x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Poliţiştii brazilieni au intrat în grevă, cu o lună înaintea Mondialului de fotbal

Poliţiştii brazilieni au intrat în grevă, cu o lună înaintea Mondialului de fotbal

08 Mai 2014   •   13:23
Poliţiştii brazilieni au intrat în grevă, cu o lună înaintea Mondialului de fotbal

Cu 37 de zile înainte de debutul Cupei Mondiale de fotbal, agenţii Poliţiei federale braziliene şi-au întrerupt miercuri activitatea în mai multe state din ţară pentru a cere salarii mai bune şi planuri de carieră, ameninţând cu neîndeplinirea datoriei în timpul competiţiei, informează AFP.

"Este o grevă de 24 de ore în care noi am asigurat serviciul minim pentru public, în special în aeroporturi, dar ne vom opri activitatea în timpul Cupei Mondiale dacă guvernul nu ne satisface cerinţele", a declarat preşedintele sindicatului Poliţiei federale din Rio de Janeiro, Andre Vaz de Mello.

"Salariile au rămas în urmă", a subliniat Mello, afirmând că din 13.000 de agenţi federali din ţară în jur de "250 părăsesc structurile în fiecare an pentru a se angaja la instituţii publice mai bine plătite".

Salariile sunt cuprinse între 7500 şi 12.800 de reali brut (2400-4100 euro) în funcţie de vechime.

La Rio, unde efectivele sunt de 1300 de poliţişti federali, aproximativ 60 dintre ei au manifestat pacifist în apropierea clădirii unde selecţionerul Braziliei, Luiz Felipe Scolari, a anunţat lista de 23 de jucători pentru Cupa Mondială.

×