x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia ia în calcul invocarea Articolului 4 al Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord!

Polonia ia în calcul invocarea Articolului 4 al Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord!

16 Noi 2022   •   00:17
Polonia ia în calcul invocarea Articolului 4 al Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord!
Sursa foto: Twitter

Guvernul Poloniei a confirmat, marţi seară, producerea unei explozii în estul ţării, în apropierea frontierei cu Ucraina, precizând însă că nu cunoaşte cauzele deflagraţiei, conform cotidianului Le Monde.

Piotr Müller, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Varşovia, a confirmat producerea unei explozii în regiunea Lublin. "Ancheta va dura toată noaptea pentru stabilirea cauzelor exploziei", a declarat Piotr Müller, citat de cotidianul Le Monde.

"Vom analiza dacă este necesară invocarea Articolului 4 al Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord", care prevede sesizarea Consiliului Nord-Atlantic, a precizat oficialul guvernamental polonez.

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a decis convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului pentru Securitate Naţională, în contextul intensificării bombardamentelor ruse în Ucraina, în timp ce un oficial american a afirmat că două persoane ar fi fost ucise pe teritoriul Poloniei.

Surse poloneze au raportat, marţi, o explozie în localitatea Przewodów, situată în estul Poloniei, în apropierea frontierei cu Ucraina. Conform surselor citate, două persoane au murit în explozie. Poliţia poloneză a confirmat incidentul, precizând că anchetează circumstanţele producerii deflagraţiei împreună cu autorităţile militare.

Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor secrete americane a declarat sub protecţia anonimatului, pentru agenţia The Associated Press, că explozia este rezultatul căderii în mod accidental a unei rachete ruse pe teritoriul Poloniei. Rusia a efectuat bombardamente masive marţi în Ucraina, inclusiv în zone situate în vestul ţării, în apropierea frontierei cu Polonia.

Stoltenberg a vorbit cu preşedintele Poloniei şi cere stabilirea circumstanţelor incidentului

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a vorbit marţi seară cu preşedintele polonez, Andrzej Duda, şi a anunţat că aşteaptă informaţii clare despre circumstanţele exploziei din estul Poloniei.

"Am vorbit cu preşedintele Poloniei după explozie. I-am transmis condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti. NATO analizează situaţia, iar aliaţii menţin strâns contactele. Este important să stabilim ce s-a întâmplat", a declarat Jens Stoltenberg, citat de cotidianul Le Monde.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, urmează să discute despre incident şi cu omologul său din Statele Unite, Joseph Biden.

Ministerul rus al Apărării a negat, marţi seară, informaţiile potrivit cărora rachete ale armatei ruse ar fi căzut pe teritoriul Poloniei, denunţând o "provocare" menită să amplifice conflictul din Ucraina. "Nu au fost lansate atacuri ruse asupra ţintelor situate în apropierea frontierei de stat dintre Ucraina şi Polonia. Resturile metalice depistate la faţa locului nu au nicio legătură cu armele ruse. Este o provocare deliberată care are rolul escaladării crizei", a comunicat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia Reuters.

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că îşi coordonează activităţile cu Polonia. "Verificăm informaţiile şi ne coordonăm strâns acţiunile cu aliatul nostru Polonia", a declarat un oficial din cadrul NATO.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Polonia nato Articolul 4