Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noaptea, tatal lui Carmen Bugan critica regimul totalitarist al lui Nicolae Ceausescu, compunand pe o masina de scris pamflete in favoarea democratiei. Dupa aceea, el ingropa masina de scris in gradina. Insa, intr-o buna zi, el a renuntat la acea masura de precautie.
In 1983, tatal ei, Ion, si-a pus cel mai bun costum si a plecat la Bucuresti, intr-o calatorie care avea sa schimbe pentru totdeauna destinul familiei sale. Si-a parcat masina - o Dacie rosie - pe o strada aglomerata si a montat pe ea cateva pancarte. "Criminalule, nu vrem ca tu sa ne conduci!", scria pe una dintre ele. "Ce aperi mai mult, dinastia Ceausescu sau drepturile si libertatile omului?", scria pe o alta, in care acuza armata, justitia si politia comunista.
Romania se afla pe atunci in plin regim totalitar al lui Ceausescu. Acasa, Carmen, in varsta de 12 ani, era convinsa ca protestul tatalui ei se va incheia prin moartea acestuia. "Eram convinsa ca era o misiune sinucigasa. M-am simtit abandonata. Nu eram chiar pregatita sa imi sacrific tatal pentru un ideal politic, oricare ar fi fost acesta", isi aminteste poeta Carmen Bugan.
Ea simtea si multa manie in acel moment: "Pentru multa vreme, simteam cumva ca noi eram mai putin importanti pentru el decat cauza Romaniei".
Ion a avut motivele sale cand si-a ales momentul pentru a protesta la Bucuresti. Sotia lui, Mioara, era in spital, din cauza unor complicatii aparute dupa nasterea fratelui mai mic al lui Carmen. Sora ei se afla in alt oras, unde urma cursurile unei scoli de gimnastica. Carmen a ramas cu bunica ei pentru a infrunta anchetele Securitatii, politia secreta, care le-a interogat si le-a devastat casa, incercand sa gaseasca alte dovezi ale "tradarii" lui Ion. In acel moment, Carmen nu stia daca tatal ei traia sau era mort.
Dupa 23 de ani, Carmen, o poeta care traieste la granita dintre Franta si Elvetia, a scris un frumos volum de memorii - "Burying the Typewriter" -, o idila despre copilarie, agrementata de o constientizare tot mai mare a opresiunii. Parintii ei aveau o bacanie, iar ea a asistat inca de la o varsta frageda la disparitia din rafturi a alimentelor, la micsorarea ratiilor si la cozile pe care le faceau oamenii.
Insa, pana la protestul tatalui ei, prima dovada despre activismul parintilor ei a descoperit-o atunci cand l-a surprins pe tatal ei in timp ce isi ingropa masina de scris in gradina. Auzea in fiecare noapte zgometele facute de tastele masinii, atunci cand mama si tatal ei scriau pamflete pro-democratie. Ziua, auzea povesti despre alti disidenti din blocul comunist, ascultand programele postului de radio Europa Libera.
Citește pe Antena3.ro
Atunci cand tatal ei a disparut, a inteles ca mama ei l-a ajutat cu confectionarea pancartelor protestatare, nu doar pentru faptul ca ea credea sincer in actiunile sotului ei: "Era mai mult de atat, o facea pentru familia ei. Simtea ca daca il ajuta astfel, acele lucruri vor ramane secrete", spune Carmen Bugan.
Cu sotia in spital, care nu putea sa il mai tempereze, anii de activism politic au "explodat" in Ion. "Tatal meu nu se mai simtea supravegheat de mama. S-a simtit mai liber pentru a se concentra asupra muncii sale, pentru ca mama nu mai era acolo pentru a-i reaminti cat de periculos era ceea ce facea el si pentru a-l opri", spune Carmen.
Vorbind despre motivatia din spatele actiunii tatalui ei, Carmen Bugan spune: "Era acum ori niciodata, era un lucru disperat. Insa el intelegea riscurile. Stia tot - despre tortura, despre faptul ca era urmarit si ca va fi pedepsit pentru convingerile lui politice. Era pregatit pentru sacrificiu". "Nu simteam ca s-ar fi sacrificat doar pe el. Simteam ca ne-a sacrificat pe toti", a adaugat ea, dupa o scurta pauza.
Ion nu a fost ucis, insa a fost trimis la inchisoare. Microfoane au fost montate in casa lor, chiar si la toaleta. Carmen si ceilalti membri ai familiei sale nu puteau sa vorbeasca niciodata despre ceea ce simteau. Prietenii si vecinii au fost obligati sa informeze Securitatea despre toate actiunile familiei. Profesorii au fost obligati sa ii persecute pe copii, instigandu-i pe ceilalti elevi sa ii agreseze. Politia a descoperit masina de scris ingropata in gradina. Mioara a fost data afara din invatamant si obligata sa divorteze de Ion.
Ion a fost in cele din urma eliberat, in urma unui decret national de amnistiere, semnat cu scopul de a degaja putin inchisorile romanesti supraaglomerate din 1987, insa supravegherea familiei s-a intensificat.
In ciuda maniei pe care Carmen si mama ei o aveau fata de Ion, familia a devenit mai sudata. "Ti-ai imagina ca un astfel de lucru i-ar indeparta pe oameni - reprosurile, regretele, inchisoarea... In cazul nostru, insa, lucrurile s-au petrecut exact invers". Opresiunea i-a apropiat; ei nu puteau sa aiba incredere in prieteni si in comunitate. "Am simtit intotdeauna ca eram cinci degete de la o mana - niciunul dintre noi nu putea face ceva fara ajutorul celorlalti", spune Carmen Bugan, vorbind despre ea, parintii, fratele si sora ei.
"Am fost fortati de necesitate sa ne incredem unii in altii, iar acest sentiment este foarte rar in viata. Era frumos. Am cladit o relatie foarte apropiata intre noi. Putem sa ne citim gandurile intre noi. Fiecare dintre noi era umbra celorlalti", spune Carmen Bugan.
La varsta de 18 ani, Carmen a cerut azil politic la ambasada Statelor Unite ale Americii din Bucuresti. Ajutata, a reusit sa scape de Securitate, a luat contactul cu ambasada si a solicitat statutul de refugiat. "A fost unul dintre cele mai importante momente din viata mea - am avut un rol", spune ea. Abia mult mai tarziu a aflat ca tatal ei a fost declarat "prizonierul politic al lunii", in 1986, pe o lista alcatuita de Amnesty International. Se pare ca publicitatea de care se bucura tatal ei in Occident ar fi oprit autoritatile romane comuniste sa faca astfel incat intreaga familie sa dispara.
Atunci cand intreaga familie a plecat din tara, oficialii de la biroul de pasapoarte i-a intampinat cu un avertisment sumbru: daca vor vorbi impotriva lui Ceausescu vor fi "vanati" si asasinati.
Atunci cand treceau granita spre Iugoslavia, un pasager din tren le-a oferit o cutie de Coca-Cola. Tatal ei i-a cerut acelui pasager sa bea primul din cutie. Se temea sa nu fie otravit. Vazand ca totul era in regula, au baut cu totii din acel simbol al Occidentului, "ca si cand ar fi fost apa sfintita", isi aminteste Carmen Bugan.
In saptamanile care au urmat dupa stabilirea familiei in orasul Grand Rapids din statul Michigan, in noiembrie 1989, Carmen era inca terorizata si credea ca membrii congregratiei Martorii lui Iehova erau agenti ai Securitatii. Suspiciunile dispar greu...
Intrebata daca in acei ani membrii familiei sale au intampinat greutati in a-si exprima sentimentele reale, dupa ce au ajuns in siguranta in America, Carmen spune ca parintii ei nu sunt genul de persoane care isi ascund sentimentele. De Craciun, in 1989, a urmat o reala "eliberare psihica": enoriasii bisericii care le-au oferit primul adapost in care sa locuiasca dupa ce au ajuns in Statele Unite i-au gasit pe membrii familiei Bugan "dansand, strigand si plangand" in fata televizoarelor: in Romania avea loc o revolutie, iar Ceausescu a fost inlaturat de la putere.
Tatal ei a vrut sa se intoarca in Romania. "Revolutia era cel mai mare vis al sau si se petrecea fara el". Insa sotia si copiii au insistat pentru a ramane in America. "Eram oameni foarte obositi. Simteam ca nu mai aveam la ce sa ne intoarcem acolo", spune Carmen Bugan.
Au devenit refugiati politic si imigranti model. Carmen a fost prima care si-a gasit de lucru, la varsta de 19 ani, lucrand intr-un restaurant, iar mama si sora ei au devenit asistente medicale. Tatal ei a devenit administratorul unei scoli, iar fratele ei lupta acum pentru armata americana in Afganistan.
Carmen a studiat la universitatile Michigan si Oxford si a devenit poeta. Scriind despre copilarie, a descoperit o metoda de a retrezi la viata sentimente pozitive despre o tara de care inca se simte instrainata. Sentimentele ei s-au modificat din nou, atunci cand s-a decis sa acceseze vechile dosare intocmite de Securitate despre familia ei, ce pot fi acum consultate la Arhivele de stat din Romania. Dupa multe luni de birocratie, a intrat in posesia dosarelor despre tatal ei: 18 volume si aproape 1.500 de documente.
Dintr-o data, a avut o noua perceptie despre opresiunea la care a fost supusa familia ei - "o noua identitate arhivata", spune ea. A aflat ca tatal ei - al carui nume codificat era Andronic in acele raporate - era monitorizat inca din anul 1961, dupa ce a facut cateva comentarii admirative la adresa Americii, care participa la cursa spatiala pentru plasarea primului om pe Luna.
Carmen are in continuare o relatie foarte apropiata cu parintii ei, care acum sunt pensionari, dar inca intampina greutati atunci cand vine vorba de a avea o relatie cu Romania. Locuieste la granita dintre Franta si Elvetia, iar sotul ei lucreaza la CERN, organizatia europeana pentru cercetari nucleare. "Cred ca apartin granitelor. Ma simt mai sigura din punct de vedere psihologic daca am doua tari, doua locuri in care pot sa merg", spune ea.
Ea spune totodata ca uneori se simte pe jumatate rusinata de faptul ca este romanca. "Pentru un guvern, sa faca asa ceva poporului sau, e ceva rusinos". Chiar si acum, la 23 de ani de la plecarea din tara, Carmen are doar doi prieteni apropiati din Romania. "Inca sunt suspicioasa. Te intrebi mereu care a fost trecutul lor - erau de partea informatorilor? Erau de partea politiei secrete?".
Cu toate acestea, poeta simte o dorinta inevitabila de a reintra in contact cu tara natala. Subiectele din cartile ei sunt si mai apropiate, avand in centrul lor Romania. "Chiar vreau sa ma intorc? Romania este oare Soarele, iar eu sunt ca o tulpina de floarea soarelui?", se intreaba Carmen Bugan.
(MEDIAFAX)
