x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe PREMIERĂ! Ce a transportat capsula Soyuz pe Staţia Spaţială Internaţională, pentru prima oară după aproape două decenii (VIDEO)

PREMIERĂ! Ce a transportat capsula Soyuz pe Staţia Spaţială Internaţională, pentru prima oară după aproape două decenii (VIDEO)

26 Sep 2014   •   08:50
PREMIERĂ! Ce a transportat capsula Soyuz pe Staţia Spaţială Internaţională, pentru prima oară după aproape două decenii (VIDEO)

O capsulă spaţială Soiuz s-a conectat cu succes la Staţia Spaţială Internaţională, la numai șase ore de la decolarea de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

Naveta a dus pe ISS un nou echipaj de astronauți: doi ruşi, printre care Elena Serova, prima femeie din Rusia care se duce în spaţiu după 17 ani, şi un american. Aceștia se vor alătura altor trei astronauți aflați la bordul ISS, potrivit Russia Today.

Soiuz-TMA14M a decolat la 0.25 ora Moscovei (joi 20.25 GMT) spre ISS.

Capsula Soyuz reprezintă singura modalitate a astronauţilor de a ajunge la Staţia Spaţială Internaţională, după ce navetele spaţiale americane au fost scoase din uz







×