x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul haitian, evacuat în siguranţă după ce o vizită de lucru a fost întreruptă de un schimb de focuri între bande

Premierul haitian, evacuat în siguranţă după ce o vizită de lucru a fost întreruptă de un schimb de focuri între bande

de Redacția Jurnalul    |    30 Iul 2024   •   14:15
Premierul haitian, evacuat în siguranţă după ce o vizită de lucru a fost întreruptă de un schimb de focuri între bande
Sursa foto: Hepta

Prim-ministrul haitian Garry Conille a fost evacuat luni dintr-un cartier din capitala Port-au-Prince unde membri ai bandelor au deschis focul, a declarat pentru AFP o sursă guvernamentală, relatează AFP.

Liderul haitian tocmai încheia o vizită la spitalul universităţii de stat, cel mai mare din ţară, atunci când mai mulţi indivizi au tras cu arme automate în zonă, a precizat pentru AFP un responsabil guvernamental sub acoperirea anonimatului.

Într-o înregistrare video din media haitiene pot fi văzuţi mai mulţi poliţişti care aleargă pentru a se pune la adăpost când se aud focurile de armă.

Premierul Garry Conille a putut fi evacuat în securitate de la faţa locului, escortat de poliţişti haitieni şi de agenţi kenyeni din misiunea multinaţională de securitate susţinută de ONU, mai precizează această sursă.

Unitatea medicală se află într-o zonă dominată de bande, în centrul capitalei. Spitalul însuşi s-a aflat sub controlul bandelor între sfârşitul lui februarie şi începutul lunii iulie, dată la care poliţia naţională a reuşit să obţină din nou controlul.

În ultimele luni, violenţele din Port-au-Prince au agravat o criză umanitară gravă, Haiti având, potrivit ONU, aproape 600.000 de strămutaţi, cu o creştere de 60% din martie.

Bandele care controlează o mare parte din capitală sunt acuzate de numeroase crime, violuri, jafuri şi răpiri pentru răscumpărare, o situaţie care s-a agravat de la începutul anului, atunci când au decis să-şi unească forţele pentru a-l înlătura de la putere pe fostul premier contestat Ariel Henry.

După plecarea lui Henry, au fost instituite autorităţi de tranziţie pentru a încerca să repună ţara pe picioare, cu sprijinul unei misiuni multinaţionale susţinute de ONU şi trimise de Kenya.

Sarcina se anunţă foarte dificilă, într-o ţară devastată de violenţă şi corupţie, şi care nu are preşedinte de la asasinarea lui Jovenel Moise în 2021.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: premier haitian evacuare