Premierul Poloniei, Donald Tusk, ales în funcţia de preşedinte al Consiliului European, evaluează în mod precaut acordul de încetare a focului în Donbas, anunţat vineri la Minsk, şi cere transpunerea acestuia în practică, informează RIA Novosti, conform Agerpres. 'Politica rusă la adresa Ucrainei s-a caracterizat printr-o schimbare bruscă a scenariilor, prin nerespectarea obligaţiilor sau acordurilor. Să aşteptăm un pic, pentru a putea spune în mod hotărât că acesta este un moment de cotitură', a declarat Tusk, potrivit PAP.
'Trebuie să fim precauţi în evaluarea acestui eveniment', a adăugat premierul Poloniei, subliniind că nu poţi să dai crezare 100% unui document semnat de terorişti, în spatele căruia se află Rusia.
Donald Tusk a mai anunţat că a discutat recent cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, şi cu şeful guvernului ucrainean, Arseni Iaţeniuk, care, în opinia sa, au demonstrat deschidere pentru 'negocieri raţionale şi liniştite' cu privire la pacea din Donbas. 'Liderii ucraineni fac totul ca să nu fie război', a spus Tusk, exprimându-şi speranţa că acordul de vineri va duce cu adevărat la încetarea violenţelor.
După cum au anunţat anterior agenţiile internaţionale de presă, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat că un acord de încetare a focului a fost semnat vineri la Minsk. Documentul a fost semnat în timpul reuniunii trilaterale a grupului de contact, cu participarea OSCE. Ulterior, Poroşenko a ordonat şefului Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei să pună capăt ostilităţilor în zona de conflict.