x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul slovac: Pericolul sistării livrărilor de gaze către UE via Ucraina este real

Premierul slovac: Pericolul sistării livrărilor de gaze către UE via Ucraina este real

14 Apr 2014   •   08:18
Premierul slovac: Pericolul sistării livrărilor de gaze către UE via Ucraina este real

Pericolul suspendării livrărilor de gaze către UE prin teritoriul Ucrainei este real, a declarat duminică, într-o intervenţie în direct, la postul de televiziune slovac TA3 premierul Slovaciei, Robert Fico, informează Ria Novosti, potrivit Agerpres. Ministrul ucrainean al energiei Iuri Prodan evocase recent posibilitatea suspendării livrărilor de gaze ruseşti către Ucraina şi, în consecinţă, pericolul sistării tranzitului de gaze în Europa din cauza preţului prea ridicat la gazele ruseşti.

Rusia a anulat anterior reducerile la gaze acordate Ucrainei, iar preţul a sărit în luna aprilie la 485 de dolari pe mia metri cubi de la 285 de dolari. Potrivit ministrului ucrainean, 'posibilităţile Ucrainei de a susţine tranzitul nu sunt nelimitate'.

'Această ameninţare este foarte reală, nu este o ficţiune. Am experimentat-o deja în 2009, când au fost întrerupte livrările de gaze prin Ucraina.Dacă nu vor exista negocieri intense, aceasta ameninţare va fi extrem de ridicată', a afirmat şeful guvernului slovac, constatând că ucrainenii nu pot să plătească pentru gaze.

'Dacă doresc asistenţă financiară, ei (ucrainenii, not.red.) ar trebui să-şi facă temele pe acasă', a mai spus Fico, sugerând că Ucraina ar trebui totuşi să-şi ramburseze datoria de 2,2 miliarde de dolari către Gazprom, după cum scrie Ria Novosti.

Preşedintele rus Vladimir Putin a trimis joia trecută şefilor de stat din Europa de Răsărit şi de Vest o scrisoare în legătură cu problema datoriei Ucrainei la gazele ruseşti. În special, Putin a scris că, în ultimii patru ani, Rusia a subvenţionat Ucraina cu 35,4 miliarde de dolari prin preţuri mici la gaze şi a propus consultări ministeriale pentru coordonarea acţiunilor privind stabilizarea economiei ucrainene şi asigurarea furnizării de gaze şi a tranzitului în strictă conformitate cu clauzele contractuale.

×
Subiecte în articol: gaze Rusia ucraina