Presa olandeză, aflată 'sub şoc' şi denunţând 'o crimă îngrozitoare', încerca vineri să găsească responsabilii pentru tragedia aeriană din estul Ucrainei care s-a soldat cu moartea a 298 de persoane, dintre care cel puţin 154 de olandezi, scrie AFP, conform Agerpres.
'Sub şoc', titrează cotidianul popular Algemeen Dagblad, în timp ce Telegraaf evocă 'o crimă îngrozitoare' şi 'un atac terorist'. 'Un val de tristeţe şi de neputinţă', scrie la rândul său cotidianul de centru-stânga Volkskrant.
Imagini cu carcasa avionului sau cu paşapoarte olandeze găsite în Ucraina, hărţi explicative, fotografii cu victime sau cu apropiaţi ai lor în lacrimi la aflarea teribilei veşti - ziarele nu au consacrat doar prima pagină tragediei, ci ample dosare.
Circumstanţele prăbuşirii sunt încă neclare, în timp ce responsabili americani au dat asigurări că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer.
'Cine a doborât zborul MH17 deasupra Ucrainei?', se întreabă Algemeen Dagblad. Avionul companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit într-o zonă controlată de rebelii proruşi. Kievul şi rebelii s-au acuzat imediat reciproc că se află la originea lansării rachetei.
'Totul indică faptul că este vorba de rebeli proruşi', scrie cotidianul de centru-stânga Volkskrant, conform căruia 'catastrofa aeriană îl pune pe Vladimir Putin în dificultate'.
'Rebelii proruşi au înregistrat ieri o înfrângere care ar putea marca moartea rezistenţei lor de patru luni în faţa guvernului ucrainean', adaugă cotidianul, subliniind că 'rebelii au câştigat teren în ultimele zile cu ajutorul Moscovei'.
Cotidianul NRC este mai prudent şi susţine: 'Există în primul rând multe întrebări şi nu există încă niciun răspuns la niciuna dintre ele'. 'A fost MH17 doborât şi, dacă da, de către cine?' sau 'ce spun Ucraina şi Rusia pe subiectul prăbuşirii?'.
Volkskrant mai scrie că este vorba 'de una din cele mai mari catastrofe aeriene din istoria Olandei'.
Accidentul este al doilea cel mai sângeros din istoria Olandei, conform agenţiei de presă olandeze ANP: în 1977, două avioane Boeing 747 au intrat în coliziune pe aeroportul din Tenerife, în Insulele Canare, accident soldat cu 583 de morţi, dintre care 238 de olandezi.