x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presa scrisă primeşte colacul de salvare

Presa scrisă primeşte colacul de salvare

de Sînziana Stancu    |    26 Mar 2009   •   00:00
Presa scrisă primeşte colacul de salvare

În timp ce presa scrisă din Statele Unite luptă cu ultimele puteri ca să nu se scufunde, un senator democrat îi aruncă colacul de salvare.



Senatorul democrat Benjamin Cardin a propus un proiect de lege care să le permită ziarelor să se restructureze, transformându-se în societăţi nonprofit, scutite de taxele împovărătoare, informează Reuters.

"Poate că aceasta nu va fi alegerea optimă pentru unele dintre marile publicaţii sau corcerne media, dar ar fi o variantă bună pentru multe ziare care luptă să rămână pe linia de plutire", estimează Cardin. Iniţiativa senatorului a stârnit mare interes în mass-media, căreia i s-au diminuat veniturile şi ai cărei jurnalişti încep să rămână pe drumuri.

NICI O PIERDERE PENTRU STAT
Legea revitalizării presei scrise (Newspaper Revitalization ACT) propusă de Cardin le va permite ziarelor să funcţioneze ca societăţi fără profit în scopuri educaţionale, potrivit codului fiscal american, oferindu-le un statut similar companiilor publice de radiodifuziune. Astfel, ziarele îşi vor păstra privilegiul de a aborda toate subiectele, inclusiv cele privind campaniile politice, dar le va fi interzis să facă angajamente politice. Veniturile provenite din publicitate şi abonamente vor fi scutite de impozitare, iar contribuţiile ce vor susţine cheltuielile pentru informare în vederea realizării ştirilor sau reportajelor vor fi deductibile. Având în vedere că profiturile presei scrise au scăzut foarte mult în ultimii ani, noua lege nu ar provoca "nici o pierdere substanţială pentru veniturile federale", a fost argumentul forte al senatorului. Proiectul său ar fi o mană cerească în primul rând pentru ziarele locale sau ale diferitelor comunităţi, care sunt ameninţate de pieire. Proiectul va interesa mai puţin "conglomeratelor" care deţin şi posturi de radio şi televiziune, pe lângă ziare. În schimb, legea va permite unei societăţi media nonprofit să cumpere ziare aparţinând acestor conglomerate.

"Suntem pe cale de a pierde industria presei scrise", a afirmat Cardin, explicând în continuare că "modelul de afacere adoptat de ziare, bazat pe publicitate şi abonamente, nu mai funcţionează". Acest sistem a avut pierderi dramatice în ultimii ani, intrând într-o concurenţă acerbă cu televiziunea şi internetul.

×
Subiecte în articol: externe