Preşedintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat dispus să discute cu Moscova despre conflictul din estul ţării sale, transmite DPA.
"Sper că Rusia va da dovezi de deschidere către reducerea intensităţii conflictului la următoarea întâlnire în format Normandia. Aş dori să repet că sunt gata de negocieri", a spus Zelenski într-un comunicat dat publicităţii duminică.
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat sâmbătă că situaţia din estul Ucrainei ar avea prioritate maximă pe agenda unei eventuale întâlniri cu viitorul şef de stat ucrainean, iar accentul ar trebui să cadă asupra modalităţilor de încheiere a conflictului declanşat în 2014 între separatişti şi puterea de la Kiev.
În declaraţia făcută duminică, Zelenski a oferit cetăţenie ucraineană tuturor celor care "suferă sub regimuri autoritare şi corupte - majoritatea ruşi, care suferă cel mai mult în prezent". Conform unei legi adoptate recent în Ucraina, naturalizarea ar presupune cunoaşterea limbii ucrainene.
Anunţul preşedintelui ales este o replică la un decret emis săptămâna trecută de Kremlin, prin care rezidenţii din estul Ucrainei pot dobândi mai uşor cetăţenia rusă. Sâmbătă, Putin a lăsat să se înţeleagă că măsura s-ar putea extinde pe întreg teritoriul ucrainean; ideea a fost dezaprobată atât în Ucraina, cât şi în alte ţări.
Zelenski, actor de comedie fără experienţă politică, a câştigat alegerile prezidenţiale la sfârşitul săptămânii trecute. El susţine că este "pregătit să discute noile condiţii în care Ucraina şi Rusia pot convieţui", subliniind că normalizarea relaţiilor bilaterale va fi posibilă doar după încetarea ocupaţiei ruse în Peninsula Crimeea şi în Donbas.