x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Cehiei: Gruparea jihadistă Statul Islamic seamănă cu Germania nazistă de la începutul anilor '30

Preşedintele Cehiei: Gruparea jihadistă Statul Islamic seamănă cu Germania nazistă de la începutul anilor '30

28 Ian 2015   •   10:45
Preşedintele Cehiei: Gruparea jihadistă Statul Islamic seamănă cu Germania nazistă de la începutul anilor '30

Președintele Cehiei, Milos Zeman, a comparat, marți, gruparea teroristă Stat Islamic cu Germania nazistă, afirmând că aceasta pregătește un ”super Holocaust” cu sute de milioane de victime, relatează AFP, conform Agerpres. "Grupul SI seamănă cu Germania nazistă de la începutul anilor 1930. Suntem ameninţaţi de un super Holocaust care nu va lovi în şase milioane de evrei, ci în sute de milioane de persoane de religii diferite, ateii şi chiar musulmani", a atenţionat Zeman la Praga, în cadrul unui forum prilejuit de aniversarea a 70 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz-Birkenau şi de marcarea Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Pentru a împiedica un nou Holocaust, "este nevoie de o acţiune internaţională coordonată la nivel internaţional, sub egida Consiliului de Securitate al ONU, cu participarea, dacă e posibil, a tuturor membrilor permanenţi ai Consiliului", a spus Zeman.

Potrivit preşedintelui ceh, această acţiune ar trebui dusă în special împotriva "taberelor de antrenament ale teroriştilor, cu utilizarea de mijloace moderne, printre care dronele". "Nu trebuie să ne facem iluzii că terorismul internaţional se va limita la câteva grupuscule slab înarmate. Aceasta este o organizaţie mondială, o forţă care nu încetează să crească", a mai spus preşedintele Cehiei, potrivit căruia "cu teroriştii nu trebuie negociat", ci "trebuie luptat împotriva lor folosind forţa militară".

×