Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat vineri că s-a ajuns la un acord asupra livrării de ajutor umanitar rus în estul Ucrainei şi că speră că acesta va deschide drumul pentru încheierea unui armistiţiu între forţele guvernamentale şi rebelii proruşi, relatează Reuters.
"Am aflat astăzi că această misiune umanitară din Rusia va merge acum înainte pentru s-a ajuns la un acord asupra livrării de ajutor umanitar între Ucraina, Rusia şi Crucea Roşie", a spus Niinisto, după o întrevedere cu preşedintele rus la Soci.
Cu puţin timp înainte, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a dat însă publicităţii un comunicat în care face apel la un acord rapid în acest sens. Comunicatul făcut public la Geneva îl citează pe oficialul CICR Laurent Corbaz, aflat la Kiev.
Corbaz a spus că CICR va livra singur ajutoarele oamenilor şi centrelor sanitare din regiune. "Avem nevoie de asigurări din partea tuturor părţilor implicate în conflict că staffului nostru i se va permite să-şi îndeplinească sarcinile în siguranţă şi că se va acorda respectul cuvenit principiilor noastre umanitare", a spus oficialul citat în comunicat.
El a mai precizat că o astfel de operaţiune "va necesita ceva timp" din cauza problemelor logistice şi de securitate.
Tot după întrevederea cu Vladimir Putin de la Soci, preşedintele finlandez Sauli Niinisto a anunţat că se va întâlni sâmbătă şi cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko.
"Preşedintele Niinisto va merge la Kiev direct de la Soci, unde s-a întâlnit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în această după-amiază", a anunţat preşedinţia finlandeză într-un comunicat dat publicităţii la Helsinki.