Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a refuzat să-l întâlnească pe Barack Obama la baza americană Bagram, în Afganistan, unde preşedintele american a efectuat o vizită trupelor, în ciuda invitaţiei făcute în acest sens, anunţă AFP, citând un oficial american.
Acelaşi oficial declară că gestul lui Karzai nu poate fi calificat surprinzător, în condiţiile în care vizita lui Obama în Afganistan a fost total neprevăzută, acesta sosind la baza americană în cursul serii.
"Nu am prevăzut o întâlnire bilaterala cu preşedintele Karzai, nici măcar o vizită la palatul prezidenţial. Vizita preşedintelui Obama a fost consacrată pentru a mulţumi trupelor noastre", a declarat oficialul american, sub protecţia anonimatului.
"I-am propus preşedintelui Karzai să vină la Bagram, dar nu am fost surprinşi că nu a putut să ajungă într-un interval atât de scurt. Preşedintele Obama va discuta probabil telefonic cu preşedintele Karzai în zilele următoare", a adăugat sursa citată.
Afganistanul se află în pregătirea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în care se vor confrunta doi foşti miniştri ai cabinetului Karzai - Abdullah Abdullah si Ashraf Ghani. Hamid Karzai se află la conducerea Afganistanului de la căderea regimului talibanilor, în 2001, şi se află la finalul ultimului său mandat constituţional.