x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin a semnat un decret pentru amnistierea Nadiei Savcenko, femeia-pilot ucraineană

Putin a semnat un decret pentru amnistierea Nadiei Savcenko, femeia-pilot ucraineană

25 Mai 2016   •   18:00
Putin a semnat un decret pentru amnistierea Nadiei Savcenko, femeia-pilot ucraineană

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a semnat miercuri un decret pentru amnistierea Nadiei Savcenko, informează agenţiile de presă TASS, Unian şi AFP.


Liderul rus a afirmat că a graţiat-o pe Savcenko, acuzată de justiţia rusă de complicitate la uciderea a doi jurnalişti ruşi, la cererea apropiaţilor victimelor.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunile ruse, Vladimir Putin a primit-o la Kremlin pe soţia unuia dintre cei doi jurnalişti, Ekaterina Korneliuk, şi pe sora celuilalt, Mariana Voloşina, care îi trimiseseră înaintate 'o cerere pentru graţierea Nadiei Savcenko'.

'Vreau să vă felicit pentru această poziţie şi sper că asemenea decizii, luate din considerente umanitare, să ducă la o aplanare a confruntării în zona de conflict şi vor ajuta la evitarea unor asemenea pierderi', a spus Putin în faţa celor două femei.

Avionul care a transportat-o pe femeia-pilot ucraineană Nadia Savcenko în Ucraina a aterizat miercuri după-amiaza pe aeroportul din Kiev.

Cei doi jurnalişti ruşi, Igor Korneliuk şi Anton Voloşin, au fost ucişi de un tir de mortier în iunie 2014, în regiunea Lugansk, în estul Ucrainei.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a trimis în noaptea de marţi spre miercuri avionul prezidenţial la Rostov pe Don, un oraş din Rusia situat la frontiera cu Ucraina, pentru a o aduce acasă pe Nadia Savcenko.

În acelaşi timp, un avion la bordul cărora se aflau cetăţenii ruşi Aleksandr Aleksandrov şi Evgheni Erofeev a aterizat pe aeroportul 'Vnukovo' din Moscova. Savcenko a fost eliberată la schimb cu aceşti doi militari ruşi, condamnaţi la 14 ani de închisoare în Ucraina, fiind declaraţi vinovaţi de 'război de agresiune' împotriva Ucrainei şi de 'atentat terorist', pentru că au luptat alături de rebelii proruşi împotriva armatei ucrainene în estul separatist.

Acest schimb dintre Savcenko şi cei doi cetăţeni ruşi a fost decis în timpul unor convorbiri telefonice în 'format Normandia' (miniştrii de externe german, francez, ucrainean şi rus).

Sursa: AGERPRES

×