x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președinții Chinei și Rusiei se întâlnesc la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai

Președinții Chinei și Rusiei se întâlnesc la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai

15 Sep 2022   •   09:07
Președinții Chinei și Rusiei se întâlnesc la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai

Președinții Chinei și Rusiei se întâlnesc, astăzi, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), care se desfășoară în Uzbekistan, scrie AFP.

Din SCO fac parte India, Turcia, Iranul, China, Rusia și țări din Asia Centrală. Summitul regional se desfășoară în condițiile războiului din Ucraina și a sancțiunilor occidentale impuse Rusiei. Lucrările acestuia au loc în orașul Samarkand, localitate care face parte din vechiul Drum al Mătăsii. 

Întrunirea dintre liderii a două mari puteri mondiale suscită interesul, în condițiile tensiunilor cu SUA și UE, într-o perioadă de mari tulburări pe plan global. 

"Organizaţia de Cooperare de la Shanghai oferă o alternativă reală la structurile orientate spre Occident. Este cea mai mare organizaţie din lume, care cuprinde jumătate din populaţia planetei, şi are drept scop crearea unei ordini internaţională juste", a spus consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov.

Vladimir Putin se îndreaptă tot mai mult spre Asia, încercând să creeze un nou pol de putere în această regiune, în contextul în care exporturile de produse rusești sunt restricționate tot mai mult pe piața europeană. 
Xi Jinping se află la prima călătorie în străinătate de la începutul pandemiei de COVID-19, efectuată pe fondul neînțelegerilor cu Statele Unite din cauza Taiwanului. Astfel, cei doi lideri încearcă să contracareze influența SUA. 

Totodată, Vladimir Putin se va mai întâlni separat cu Ebrahim Raisi, președintele Iranului, care dorește să facă parte din SCO, cu Shehbaz Sharif, premierul Pakistanului, cu Narendra Modi, premierul Indiei, și cu Recep Tayyp Erdogan, președintele Turciei. 

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin xi jinping Rusia China