Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a început un tratament pentru cancer la sân în stadiu incipient, la un spital din Damasc, informează miercuri media de stat siriene, citate de Reuters şi TASS.
O fotografie publicată de agenţia de presă oficială SANA şi preşedinţia de la Damasc o arată pe Asma al-Assad (42 de ani) conectată la perfuzii, alături de ea aflându-se soţul ei, preşedintele Bashar al-Assad, în ceea ce pare a fi o sală de spital.
'Asma al-Assad a început prima etapă a unui tratament pentru o tumoră malignă la sân, care a fost descoperită devreme', se menţionează într-o declaraţie a preşedinţiei siriene publicată pe Telegram.
Fost bancher de investiţii, Asma al-Assad s-a născut şi crescut la Londra din părinţi sirieni. Cu Bashar al-Assad s-a căsătorit în anul 2000.