x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primarul unui orăşel francez îi cere socoteală prinţului Charles, după ce acesta şi-a amânat vizita în localitate

Primarul unui orăşel francez îi cere socoteală prinţului Charles, după ce acesta şi-a amânat vizita în localitate

de Agerpres    |    20 Mai 2014   •   16:54
Primarul unui orăşel francez îi cere socoteală prinţului Charles, după ce acesta şi-a amânat vizita în localitate

Locuitorii unei mici comune din Normandia, în nordul Franţei, se bucurau că-l vor primi pe Prinţul Charles cu ocazia ceremoniilor prevăzute pentru 5 iunie privind marcarea a 70 de ani de la Debarcarea trupelor aliate, dar moştenitorul Coroanei britanice şi-a anulat vizita, provocând mânia primarului localităţii, care a afirmat că va merge la Londra pentru a-şi exprima dezamăgirea, relatează marţi AFP.

Prinţul Charles era aşteptat pe 5 iunie în comuna Merville-Franceville, pentru o ceremonie de omagiere a paraşutiştilor britanici care s-au remarcat în luptele cu trupele germane în iunie 1944.

Dar publicarea programului oficial al Prinţului Charles nu i-a căzut bine primarului, care a descoperit că moştenitorul Coroanei britanice nu va veni în comuna sa, care are circa 2.000 de locuitori şi unde se află una din bateriile de coastă ale ''Zidului Atlanticului'', un sistem de fortificaţii construit de forţele germane şi pe care paraşutiştii britanici l-au neutralizat.

''Lucrăm de săptămâni de zile pentru primirea Prinţului Charles. Prinţul Charles se privează de câteva lucruri care sunt incomparabile'', a declarat marţi pentru AFP primarul Olivier Paz, referindu-se la ceremoniile prevăzute a avea loc.

Primarul a dat asigurări că va merge miercuri la Londra pentru a depune la secretariatul Prinţului Charles o scrisoare, semnată de peste 1.000 de persoane, în care va fi exprimată ''tristeţea'' şi ''dezamăgirea'' locuitorilor că nu au plăcerea de a-l primi pe moştenitorul Coroanei britanice.

Olivier Paz a afirmat că ''nu are pretenţia de a schimba lucrurile'' pentru data 5 iunie, dar că speră să-l convingă pe Prinţul Charles să vină în următoarele 24 de luni la inaugurarea unei noi clădiri a muzeului comunei.

De asemenea, nu se pune problema de a negocia prezenţa unui alt membru al familiei regale. ''Tot ce s-a făcut este pentru veterani şi vor fi deja şapte generali britanici la ceremonie'', a mai spus primarul.

Palatul Regal a anunţat săptămâna trecută că Prinţul Charles se va deplasa pe 5-6 iunie în Normandia, alături de mama sa, Regina Elisabeta a II-a. Palatul preciza că Prinţul Charles, însoţit de soţia sa Camilla, va asista la mai multe ceremonii. 

×
Subiecte în articol: printul charles debarcare normandia