x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primul bombardament belgian împotriva Statului Islamic în Irak

Primul bombardament belgian împotriva Statului Islamic în Irak

06 Oct 2014   •   08:48
Primul bombardament belgian împotriva Statului Islamic în Irak

Un avion de luptă F-16 belgian a largat pentru prima oară duminică o bombă cu ghidaj GPS în Irak împotriva unui obiectiv al jihadiștilor din organizația teroristă Statul Islamic (SI), a anunțat Ministerul belgian al Apărării, potrivit AFP.

Belgia a angajat șase F-16 împotriva SI, a căror misiune constă în asigurarea securității spațiului aerian, colectarea de informații tactice și neutralizarea obiectivelor la sol.

Două avioane de luptă belgiene au efectuat duminică o primă misiune de recunoaștere deasupra teritoriului irakian.

'După identificarea pozitivă a unui element terorist care ataca forțe de securitate irakiene, comandamentul operațiunii Desert Falcon (numele intervenției belgiene în Irak) a cerut o intervenție armată', explică atacul un comunicat al ministerului.

SUA se străduiesc să construiască o coaliție internațională pentru a desfășura o campanie militară aeriană împotriva grupului Statul Islamic încă de la primele lor lovituri aeriene în august.

Marea Britanie și Franța li s-au asociat loviturilor în Irak , iar cinci națiuni arabe 'partenere' — Bahrein, Iordania, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite — atacurilor în Siria. 

×