Inuka, primul urs polar născut la tropice ar putea fi eutanasiat ca urmare a unei grave deteriorări a stării sale de sănătate, a anunţat joi Zoo Singapore unde mamiferul este una dintre mascote, relatează joi AFP.
Mamiferul are 27 de ani, de două ori mai mult decât speranţa medie de viaţă a urşilor polari în captivitate.
Potrivit Wildlife Reserves Singapore, un control medical efectuat la 3 aprilie a scos la iveală o deteriorare a stării de sănătăţii a lui Inuka, care este în prezent tratat pentru artrită.
Nivelul de activitate al ursului a scăzut în ultimele luni, se indică într-un comunicat emis de operatorul grădinii zoologice care a precizat că animalul preferă să se odihnească şi nu mai interacţionează cu îngrijitorii săi.
La împlinirea vârstei de 27 de ani, în luna decembrie, Inuka a fost aniversat cu un tort de jeleu vegetal şi somon. El s-a născut la grădina zoologică din Singapore.
Starea sa de sănătate va fi reexaminată la sfârşitul lunii aprilie.
''Dacă se dovedeşte că starea lui nu se îmbunătăţeşte cu aceste tratamente intensive, echipa care se ocupă de el ar putea lua decizia foarte dificilă de a nu-l mai lăsa să se trezească din anestezie", se precizează în comunicat.
Sub ameninţarea topirii banchizelor, ursul polar este o specie clasificată drept "vulnerabilă" de Uniunea Internaţională pentru conservarea naturii.
Doar 22.000 de exemplare mai trăiesc în prezent în libertate, conform organizaţiei WWF.AGERPRES