x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Charles a fost primit de papa Francisc

Prinţul Charles a fost primit de papa Francisc

05 Apr 2017   •   12:27
Prinţul Charles a fost primit de papa Francisc

Prinţul Charles şi soţia sa Camilla au fost primiţi marţi de papa Francisc, căruia i-au dăruit un coş plin cu produse bio de la ferma lor din Highgrove, relatează AFP. "Este greu să ştim ce-i putem oferi Sanctităţii dumneavoastră", a spus prinţul de Welles moştenitor al coroanei britanice şi cap al Bisericii Anglicane, prezentându-şi cadoul. "Sunt lucruri făcute în casă pe care le produc eu", a spus prinţul, în timp ce Camilla i-a întărit spusele: "Sunt foarte bune". 

Camilla a renunţat la taiorul negru pe care l-a purtat la întâlnirea din 2009 cu papa Benedict al XVI-lea, îmbrăcând de data aceasta un compleu din mătase de culoare aurie. Papa Francisc le-a oferit la rândul său o statuetă din bronz reprezentând o ramură de măslin. "Vreau să fiţi perceput ca un om al păcii", i-a spus papa prinţului Charles, care a răspuns că se va strădui în acest sens. După audienţa papală, prinţul a avut o întrevedere că numărul 2 de la Vatican, Mgr Pietro Parolin, în principal asupra unor teme legate de mediul înconjurător, potrivit unui comunicat al Ambasadei britanice. 

Prinţul şi consoarta lui au vizitat apoi Capela Sixtină şi Arhivele secrete ale Vaticanului. Prinţul Charles şi Camilla se află în Italia din 31 martie după o vizită desfăşurată în România pentru a consolida relaţiile în interiorul UE după Brexit. După o vizită la Florenţa şi o trecere prin oraşul Amatrice, distrus de cutremurul din august, prinţul Charles îşi va încheia turneul în Austria, scrie Agerpres.

×
Subiecte în articol: printul charles papa francisc