x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Profesor universitar, arestat după ce a atacat o ambulanţă. Bărbatul susţine că îl irită groaznic zgomotul sirenei

Profesor universitar, arestat după ce a atacat o ambulanţă. Bărbatul susţine că îl irită groaznic zgomotul sirenei

04 Noi 2014   •   15:37
Profesor universitar, arestat după ce a atacat o ambulanţă. Bărbatul susţine că îl irită groaznic zgomotul sirenei

Tetsuji Hirayama, un lector universitar de 54 de ani din Japonia, a fost arestat după ce a început să lovească o ambulanţă parcată pe o stradă din oraşul Tsukuba, în care locuieşte.

Hirayama este la a douăsprezecea faptă de acest fel, fiind cunoscut pentru iritarea extremă pe care zgomotul sirenelor şi, mai nou, chiar vederea unei ambulanţe i-o produc.

Bărbatul, lector la Universitatea Tsukuba University, a fost arestat pentru "obstrucţionarea funcţionarilor publici în timpul exercitării atribuţiunilor".

Hirayama le-a spus poliţiştilor că ura pe care o simte când vede ambulanţe este provocată de zgomotul sirenelor, pe care nu îl poate suporta.

"Sirenele sunt prea zgomotoase, de aceea nu-mi plac ambulanţele. Când am văzut ambulanţa parcată nu m-am putut abţine să nu o iau la şuturi".

Hirayama a fost arestat după ce a fost văzut lovind în mod repetat ambulanţa cu piciorul.

În ultimii şase ani, Hirayama a fost prins lovind ambulanţe în 12 ocazii.

La un moment dat, acesta chiar a sărit în faţa unei ambulanţe, înjurând şoferul.

Se pare că ura lui Hirayama pentru ambulanţe a crescut de-a lungul anilor. Anul acesta bărbatul a atacat ambulanţe de şapte ori. 

×
Subiecte în articol: ambulanta sirena atac