x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gruparea paramilitară Wagner se întoarce în Ucraina. Prigojin, ovaționat la plecarea din Rostov-pe-Don

Gruparea paramilitară Wagner se întoarce în Ucraina. Prigojin, ovaționat la plecarea din Rostov-pe-Don

de Redacția Jurnalul    |    25 Iun 2023   •   10:00
Gruparea paramilitară Wagner se întoarce în Ucraina. Prigojin, ovaționat la plecarea din Rostov-pe-Don
Sursa foto: Hepta

Au apărut imagini cu liderul Wagner, Evgheni Prigojin și cu trupele sale, care au primit aplauze în timp ce se retrăgeau din Rostov pe Don, unde au preluat controlul asupra cartierului general militar al orașului care conduce operațiunile rusești în Ucraina, potrivit Sky News.

Kremlinul anunțase anterior un acord prin care șeful grupului de mercenari ruși, Evgheni Prigojin, se va muta în Belarus și nu va fi urmărit penal după ce a ordonat trupelor să mărșăluiască spre Moscova.

Trupele lui Prigozhin se vor întoarce în taberele lor de campanie din Ucraina, unde au luptat alături de soldații ruși.

Acordul a dezamorsat o criză care a reprezentat cea mai importantă provocare pentru președintele Vladimir Putin în cele peste două decenii de când se află la putere.

Retragere Wagner

Liderul Wagner, Evgheni Prigojin, se mută în Belarus

Kremlinul a anunţat un acord prin care șeful grupului de mercenari ruși, Evgheni Prigojin, se va muta în Belarus și nu va fi urmărit penal după ce a ordonat trupelor să mărșăluiască spre Moscova.

Acordul a dezamorsat o criză care a reprezentat cea mai importantă provocare pentru președintele Vladimir Putin în cele peste două decenii de când se află la putere.

În mesajul său, Prigojin a spus: "În 24 de ore am ajuns la 200 km de Moscova. În acest timp nu am vărsat nicio picătură de sânge al oamenilor noștri. Acum, însă, a sosit momentul în care s-ar putea să se verse sânge.

Prin urmare, conștienți de responsabilitatea că sângele rusesc ar putea fi vărsat de una dintre părți, ne întoarcem coloanele și plecăm în direcția opusă, spre taberele de campanie, conform planului".

În prezent nu se cunoaște locația lui Evgheni Prigojin, în Belarus.

(sursa: Mediafax)

 

×