x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suedia va testa programul de lucru de 6 ore pe zi pentru bugetari

Suedia va testa programul de lucru de 6 ore pe zi pentru bugetari

09 Apr 2014   •   16:19
Suedia va testa programul de lucru de 6 ore pe zi pentru bugetari

Consiliul local din Gothenburg, al doilea oraş ca mărime din Suedia, va introduce programul de lucru de 6 ore pe zi pentru o parte din angajaţi ca parte a unui experiment pus la cale de Guvern.

Performanţele angajaţilor care vor lucra câte 6 ore pe zi vor fi comparate cu ale altor angajaţi plasaţi într-un grup de control, care vor continua să lucreze opt ore pe zi.

Salariul celor care lucrează doar 6 ore pe zi va rămâne neschimbat.

La finalul unui an, dacă performanţele angajaţilor sunt similare, Guvernul format din social-democraţi şi ecologişti vizează adoptara pe scară largă a programului de şase ore pe zi în sectorul public.

"Considerăm că a venit momentul să testăm acest program în Suedia", a declarat primarul Gothenburg, Mats Pilhem.

"Vom compara cele două grupuri după un an şi vom evalua performanţele lor. Sperăm că introducerea unui program de 6 ore pe zi va face ca angajaţii să aibă mai puţine concedii medicale, să fie mai apţi din punct de vedere fizic şi psihic", a adăugat Pilhem.

Experimente privind introducerea unui program de 6 ore de lucru pe zi au mai fost făcute şi în alte ţări. Ideea este că după şase ore de muncă angajaţii sunt oricum prea obosiţi ca să mai dea randament, fapt care duce la scăderea eficienţei atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Până acum, însă, astfel de experimente s-au terminat repede, din cauza presiunii angajaţilor care nu au fost incluşi în program.

Ideea a fost criticată de opoziţia din consiliul local din Gothenburg, format din membrii Partidului Moderat, care spun că măsura este "o stratagemă necinstită şi populistă" avansată înaintea alegerilor locale de anul acesta.

Primarul Mats Pilhem spune însă că programul zilnic de 6 ore a fost testat cu succes într-o fabrică de automobile din oraş şi că un astfel de program ar duce la crearea de slujbe şi la reducerea ineficienţei în sectorul public.

"Plănuim acest experiment de multă vreme, nu ţine de campania electorală", spune Pilhem. 

×
Subiecte în articol: program de munca suedia