x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proiect pentru construcţia celui mai mare mall din lume în Dubai

Proiect pentru construcţia celui mai mare mall din lume în Dubai

de Agerpres    |    05 Iul 2014   •   18:23
Proiect pentru construcţia celui mai mare mall din lume în Dubai

Dubaiul lansează un proiect pentru construcţia unui complex de hoteluri şi parcuri de distracţii care va include de asemenea şi cel mai mare mall din lume, a declarat sâmbătă şeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, transmite Reuters.

Planurile pentru proiectul privind 'Mall of the World' (mall-ul lumii) au fost dezvăluite iniţial în urmă cu 18 luni, pentru a impulsiona piaţa imobiliară din Dubai, însă anunţul făcut sâmbătă de conducătorul emiratului indică faptul că lucrările ar putea începe în curând. Acest anunţ nu precizează însă care este data estimată pentru finalizarea lucrărilor, suma necesară sau de unde vor fi obţinute finanţările.

Potrivit planurilor va fi construit un 'mall' cu o suprafaţă de 743.000 de metri pătraţi conectat la un parc tematic, teatre, facilităţi pentru turismul medical şi 100 de hoteluri şi clădiri cu apartamente însumând o capacitate de cazare de aproximativ 20.000 de camere.

Complexul va putea primi anual 180 de milioane de vizitatori. În cadrul său vor fi amenajate promenade cu o lungime totală de 7 km, care vor face legătura între diferitele puncte de interes şi fi deschise pe timpul iernii şi respectiv acoperite şi dotate cu aer condiţionat pe timpul verilor călduroase din Golf.

Dubaiul încă se află în perioada de revenire după criza economică din 2009. Fondul Monetar Internaţional a avertizat asupra riscurilor privind proiectele imobiliare, însă oficialii locali au declarat că au capacitatea de a gestiona aceste riscuri. 

×
Subiecte în articol: mall dubai