Proteste violente au loc în zeci de oraşe din Statele Unite, după moartea lui George Floyd. Cazul bărbatului de culoare care şi-a pierdut viaţa în timp ce era imobilizat brutal de agenţi de poliţie din Minneapolis, Minnesota a strârnit reacţii puternice
În urma confruntărlor violente dintre protestatari şi forţele de ordine trei autovehicule ale Serviciului Secret din apropiere de Casa Albă au fost vandalizate de protestatari sâmbătă. Protestatarii au spart parbrizele celor trei vehicule şi le-au vopsit cu graffiti.
Imaginile aeriene arată o prezenţă mare a protestatarilor în Philadelphia, aceştia au vandalizat o statuie din centrul oraşului şi au pornit un incendiu la baza statuii.
Foto hepta
De asemenea, CNN informează că în Los Angeles, Chicago şi în alte oraşe mai multe maşini au fost incendiate, inclusiv un autovehicul al poliţiei.
Preşedintele Donald Trump a transmis o serie de mesaje prin Twitter prin care a condamnat violenţele.
"Administraţia mea va fi întotdeauna împotriva violenţei, a haosului şi a tulburărilor. Vom fi alături cu familia lui George Floyd, cu protestatarii paşnici şi cu fiecare cetăţean care respectă legea care doreşte decenţă, civilitazaţie, siguranţă şi securitate", a declarat Trump.
"Susţinem dreptul protestatarilor paşnici şi le ascultăm motivele. Dar ceea ce vedem acum pe străzile oraşelor noastre nu are nicio legătură cu justiţia sau pacea”, a adăugat acesta.
Foto Hepta
Mai mulţi ofiţeri de poliţie şi jurnalişti locali au fost răniţi în timpul protestelor de la Pittsburgh, a scris Departamentul de Securitate Publică al oraşului într-o serie de tweet-uri sâmbătă.
De asemenea, în mai multe oraşe a fost instituită starea de alertă pentru 24 de ore.
Sursa: Mediafax