Alipirea peninsulei Crimeea la Rusia a fost "o decizie strategică", a declarat preşedintele rus Vladimir Putin.
"Atunci când rusul ştie că are dreptate, el este de neînvins...Dacă noi am fi simţit că undeva am făcut o mârşăvie, că am procedat incorect, atunci totul ar fi atârnat de un fir de păr...Atunci când nu există convingere interioară în propria justeţe, acest lucru duce întotdeauna la ezitări, iar acestea sunt periculoase. În acest caz (al alipirii Crimeei), nu am niciun fel de dubii", a declarat Putin.
Întrebat dacă au fost luate în calcul toate urmările pe care le-ar putea avea decizia privind alipirea Crimeei, Putin a răspuns afirmativ şi şi-a exprimat convingerea că totul se va încheia cu bine. 'Nu iau niciodată decizii aventuroase, ale căror urmări nu le văd. În caz contrar, încerc să mai aştept. Este ca la drum: nu eşti convins - nu depăşi. Ai ieşit din şir, te uiţi: drumul este liber. Dar şi aceasta nu este suficient', a subliniat preşedintele rus.
Putin şi-a continuat exemplificarea metaforică, amintind că există cazuri când, 'la depăşire, drumul o ia brusc în jos, iar şoferul descoperă pe partea cealaltă a carosabilului o maşină venind din sens invers cu mare viteză'. 'Atunci când faci o depăşire trebuie să fii convins că din direcţia cealaltă nu vine un alt mijloc de transport şi abia apoi să faci manevra', a conchis şeful statului rus.
Întrebat dacă nu cumva Rusia se află exact în zona 'de depăşire', fiind pe cale să se ciocnească, Putin a răspuns că 'acolo se află cei care încearcă să concureze cu Rusia'. 'Noi suntem pe banda noastră, la viteza stabilită... Dacă respecţi regulile, nu trebuie să-ţi faci probleme', a răspuns Putin, subliniind că în astfel de situaţii deciziile sunt luate 'în baza experienţei anterioare şi a înţelegerii modului în care ar trebui să evolueze situaţia'. 'Reacţia trebuie să fie una rapidă', a mai afrimat Vladimir Putin.