x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin, ca Sfântul Pavel

Putin, ca Sfântul Pavel

de Sînziana Stancu    |    12 Mai 2011   •   20:04
Putin, ca Sfântul Pavel
Sursa foto: Stoyan Nenov/Reuters

165123-stoyan-nenov-reuter-rtr23jkr.jpgO sectă din Rusia îl venerează pe premierul rus, Vladimir Putin, ca fiind „reîncarnarea” Sfântului Pavel.

Publicaţia Sobesednik scrie pe site-ul său că este vorba despre o sectă din regiunea rusă Nijnîi-Novgorod. „Vladimir Putin, care într-o via­ţă anterioară a fost Apostolul Pa­vel, se luptă acum împreună cu fami­lia apostolilor reîncarnaţi împotriva neamurilor Anticristului”, scrie Sobesednic, încercând să explice credinţa cultului care îl venerează pe Putin, sectă fondată de „Mama Fotina” în această regiune situată la 450 de kilometri distanţă de Moscova.

Sectanţii îl compară pe Putin cu Apostolul Pavel, care, „aşa cum arată Biblia, fusese un şef militar şi îi perse­cutase pe creştini înainte de a pro­po­vădui Evanghelia, după cum ex­pli­că «Mama Fotina».

Putin a fost mai întâi în KGB şi nu a făcut lucruri toc­mai corecte. După ce a devenit pre­­şedinte, Duhul Sfânt a coborât în el şi atunci, ca apostol, şi-a condus cu înţelepciune po­po­rul”, a adăugat ea.

Întrebat de redactorii publicaţiei ruse despre „aprecierile” Mamei Fotina, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a răspuns mai în glu­mă, mai în serios că vede în acest cult o formă de recunoştinţă faţă de mun­ca de peste un deceniu a lui Putin pen­tru statul rus şi că este „pentru pri­ma oară” când aude vorbindu-se des­pre această sectă. Totuşi „vreau să vă reamintesc una dintre Porunci: «Să nu-ţi faci chip cioplit»...”, a adău­gat purtătorul de cuvânt al premierului rus, spunând că Putin îi preferă pe „partizanii” lui, şi nu pe „admiratorii” care cad în „idolatrie”.

×
Subiecte în articol: externe