x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin compară mumia lui Lenin cu moaştele sfinţilor creştini

Putin compară mumia lui Lenin cu moaştele sfinţilor creştini

15 Ian 2018   •   08:05
Putin compară mumia lui Lenin cu moaştele sfinţilor creştini

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comparat mumia lui Vladimir Lenin, expusă în Piaţa Roşie din Moscova, cu moaştele sfinţilor creştini, în filmul documentar Vaalam, din care au fost difuzate câteva fragmente pe pagina web a Radioteleviziunii Ruse.

 

"Pe Lenin l-au pus într-un mausoleu. Cu ce este el diferit de relicvele sfinţilor pentru ortodocşi şi, în general, pentru creştini?", s-a întrebat retoric şeful statului rus, adaugand că partizanii înhumării mumiei lui Lenin îi spun că în lumea creştină nu există tradiţia de a nu îngropa rămăşiţele umane. "Cum să nu? Mergeţi la Muntele Athos (Grecia) şi veţi vedea că există relicve de sfinţi", a susţinut el.

Liderul de la Kremlin a atras atenţia că puterea sovietică "nu a inventat nimic nou, ci pur şi simplu şi-a adaptat la propria ideologie ceea ce umanitatea inventase deja cu mult timp în urmă". Putin a adăugat că ideologia comunistă şi creştinismul sunt similare, deoarece conceptele egalităţii, fraternităţii şi justiţiei sunt înscrise în Sfintele Scripturi.

Potrivit mai multor sondaje, circa 60% dintre ruşi sunt în favoarea înhumării rămăşiţelor pământeşti ale fondatorului Uniunii Sovietice, însă Kremlinul asigură că înhumarea mumiei lui Lenin nu este un subiect pe agenda sa, adauga agerpres.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin lenin sfinte moaste