x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin n-a pupat felicitare de Crăciun

Putin n-a pupat felicitare de Crăciun

24 Noi 2011   •   21:00
Putin n-a pupat felicitare de Crăciun

Premierul britanic David Cameron l-a omis anul trecut pe omologul sau rus, Vladimir Putin, din cele 1.410 felicitari de Craciun trimise de Downing Street cu ocazia Sar­ba­to­rilor de Iarna, arata o lista ob­ti­nu­ta de The Guardian. Lista de nume, obtinuta de cotidianul britanic, este deschisa de presedintele american, Barack Obama, urmat de cancela­rul german Angela Merkel. Avand in vedere implicarea Marii Britanii in Afganistan, presedintele acestei tari, Hamid Karzai, ocupa locul al treilea, el fiind urmat de seful sta­tului francez, Nikolas Sarkozy, si de premierii Kenyei si Canadei.

Tarile urmeaza apoi in ordine alfabetica, dar dupa cinci seici, emiri si printi din Emiratele Arabe Unite, potrivit editiei electronice a coti­dianului britanic.

Presedintii Kazahstanului si Kirgizstanului au primit felicitari din partea premierului britanic, in timp ce liderii tarilor invecinate Tadjikistan si Uzbekistan nu au primit nimic. Cel putin un reprezentant din fiecare tara membra UE a primit o felicitare, la fel ca fiecare natiune din NATO.

×
Subiecte în articol: externe