x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe INCIDENT GRAV la NASA. Racheta care transporta capsula Cygnus către ISS, a EXPLODAT la câteva secunde după lansare (VIDEO)

INCIDENT GRAV la NASA. Racheta care transporta capsula Cygnus către ISS, a EXPLODAT la câteva secunde după lansare (VIDEO)

29 Oct 2014   •   09:07
INCIDENT GRAV la NASA. Racheta care transporta capsula Cygnus către ISS, a EXPLODAT la câteva secunde după lansare (VIDEO)

Racheta Antares a societăţii americane Orbital Sciences care transporta capsula fără pilot Cygnus spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a explodat, marți,  la puţin timp după lansare, relatează AFP, citată de Agerpres. "Explozia s-a produs la puţin timp după lansarea" de la baza spaţială Wallops din Virginia, a spus un comentator al televiziunii NASA.

În imaginile transmise în direct de televiziunea NASA se vede cum racheta ia foc la câteva secunde după lansare şi explodează.

"Am pierdut lansatorul Orb3. Nu există niciun indiciu că personalul bazei ar fi fost în pericol, cu toate că s-au înregistrat importante pagube materiale", a adăugat comentatorul.

Este vorba de prima lansare pe timp de noapte a rachetei Antares, potrivit Orbital, şi a treia misiune de aprovizionare a Cygnus spre ISS.

Cygnus ar fi trebuit să livreze 2,2 tone alimente la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Lansarea a fost amânată cu 24 de ore, luni, din cauza prezenţei unei nave în larg, în Oceanul Atlantic, în interiorul perimetrului de securitate al lansării.

×