x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Raport: Bulgaria a expulzat 29 de suspecţi de terorism, în 2015

Raport: Bulgaria a expulzat 29 de suspecţi de terorism, în 2015

15 Iul 2016   •   23:15
Raport: Bulgaria a expulzat 29 de suspecţi de terorism, în 2015

Agenţia de stat bulgară pentru securitate naţională (SANS) a expulzat 29 de persoane implicate în activităţi ale unor organizaţii teroriste anul trecut, indică raportul său anual publicat vineri, relatează agenţia Xinhua.

Potrivit raportului, ameninţarea teroristă în Bulgaria a fost ridicată în 2015, cu toate că în acel an SANS nu a primit nicio informaţie concretă despre vreun act terorist planificat împotriva unor obiective din ţară sau împotriva unor interese bulgare în străinătate.

Cu toate acestea, există posibilitatea unor acte teroriste planificate sau a folosirii teritoriului bulgar ca bază logistică pentru pregătirea de atacuri teroriste împotriva unor interese străine, se afirmă în raport.

Operaţiunile Direcţiei de informaţii financiare a SANS au avut un rol cheie în combaterea spălării de bani şi a finanţării terorismului, se precizează în raport.

În 2015, SANS a informat autorităţile despre circa 720 de tranzacţii suspecte totalizând 1,33 miliarde de euro, o creştere de 63 % faţă de 2014, conform raportului.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: bulgaria terorişti suspecti