x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe RAPORT OFICIAL: Avionul Malaysia Airlines a fost DOBORÂT de mai multe rachete! Aparatul s-a dezintegrat în aer

RAPORT OFICIAL: Avionul Malaysia Airlines a fost DOBORÂT de mai multe rachete! Aparatul s-a dezintegrat în aer

09 Sep 2014   •   12:43
RAPORT OFICIAL: Avionul Malaysia Airlines a fost DOBORÂT de mai multe rachete! Aparatul s-a dezintegrat în aer
Sursa foto: ROBERT GHEMENT/EPA

Avionul Boeing-777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, prăbuşit la 17 iulie în estul Ucrainei, a fost doborât în zbor de un "număr mare de proiectile de mare viteză" care au dezmembrat "în bucăţi" aparatul, relevă marţi un raport preliminar cu privire la cauzele acestei drame în care au murit toţi cei 298 de ocupanţi ai aeronavei, informează France Presse, citată de Agerpres. "Aparatul Boeing 777-200, ce efectua zborul MH17 operat de Malaysia Airlines, s-a dislocat în zbor, rezultând probabil daune structurale cauzate de un număr mare de proiectile de mare viteză care au lovit avionul din exterior", susţine Biroul olandez de investigaţie pentru securitate (OVV), însărcinat cu ancheta.

O explozie în zbor, cauzată de un număr mare de proiectile cu viteză mare, explică 'sfârşitul brusc al înregistrării datelor de cutiile negre, pierderea contactului cu controlorii de trafic aerian şi dispariţia simultană a aeronavei de pe radar', se afirmă în raportul OVV.

Potrivit anchetei, modul în care s-au împrăştiat fragmentele la sol indică faptul că avionul s-a dezintegrat în aer.

Conform Reuters, avionul malaezian s-a dezintegrat în văzduh în urma impactului cu un număr mare de obiecte posedând 'energie mare'.

'Nu există dovezi că această catastrofă aeriană a fost cauzată de eventuale defecţiuni tehnice sau erori de pilotaj' (umane), se menţionează în raport, care nu conţine date precise cu privire la natura acţiunii externe asupra aparatului de zbor, ce a dus la prăbuşirea avionului.

Astfel, conform raportului, avionul ce efectua zborul MH17 decolase de la Amsterdam-Schiphol la puţin timp după ora 12:00 (10:00GMT) cu 298 de persoane la bord. Zborul s-a derulat 'cum era planificat', înainte de a se încheia în 'mod abrupt' câteva ore mai târziu.

Autorii documentului susţin că zborul MH17 a decurs normal până la ora locală 18:20, iar discuţiile dintre piloţi relevă că nu au existat defecţiuni tehnice la bord.

Pentru determinarea finală a cauzelor prăbuşirii avionului malaezian va fi nevoie de investigaţii suplimentare. Un raport complet este aşteptat anul viitor.

Până acum versiunea dominantă a fost cea susţinută de Kiev şi Occident, potrivit căreia avionul malaezian a fost doborât, din greşeală, de rebeli proruşi cu un sistem de rachete avansat sol-aer, adus din Rusia. Separatiştii ar fi confundat avionul de pasageri cu unul militar ucrainean. Olanda a fost ţara cel mai greu încercată de această tragedie, întrucât 193 de victime din cele 298 erau cetăţeni olandezi.

×