Vizita șefului Casei Albe la Kiev s-a încheiat
Aceasta a durat circa cinci ore, scrie dpa. Joe Biden a primit o plăcuţă aniversară pe Bulevardul Curajului din Piaţa Constituţiei din Kiev, care a fost inaugurată de cei doi președinți de stat. Numele său apare alături de ai alttor șefi de stat care au ajuns în capitala Ucrainei după începutul invaziei ruse.
Joe Biden ar fi ajuns la Kiev cu trenul de la granița Ucrainei cu Poloniei. Călătoria a durat astfel circa 10 ore deoarece distanța este de 500 km.
Joe Biden, în vizită surpriză la Kiev
El a ajuns în capitala Ucrainei în timp ce alarmele de raid aerian sună neîncetat, însă nu au fost înregistrate atacuri aeriene ruse.
Imaginile apărute în mass-media îl arată pe șeful de la Casa Albă, împreună cu președintele Volodimir Zelenski, în fața mânăstirii ortodoxe Sfântul Mihail din Kiev.
Cei doi s-au întâlnit ultima oară pe 21 decembrie 2022, când Zelenski a fost la Washington pentru a cere asistență militară suplimentară.
Totodată, Joe Biden a anunțat la Kiev un alt ajutor, în valoare de 500 de milioane de dolari, pentru Ucraina și a spus că vor fi impuse noi sancțiuni Moscovei. Zelenski a afirmat că a discutat cu Biden despre trimiterea de armament cu rază lungă de acțiune.
Șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, spune că vizita acestuia la Kiev transmite un mesaj Moscovei că "nimănui nu îi este frică de tine".
"Această vizită este victoria poporului ucrainean şi a preşedintelui Zelenski. A fost efectuată în pofida a tot pentru binele victoriei Ucrainei şi a întregii lumi libere. Este un semnal clar pentru mlaştină - nimănui nu-i este frică de tine!", a spus acesta.
Zelenski afirmă că negocierile au fost fructuoase.
"Această discuţie ne aduce mai aproape de victorie. Astăzi negocierile noastre au fost foarte fructuoase... Au fost foarte importante şi cruciale. Este un semnal clar că tentativa Rusiei de relansare nu va avea nicio şansă", a spus președintele ucrainean în declaraţiile comune cu Joe Biden.
"Rusia vrea să şteargă Ucraina de pe hartă. Războiul de cucerire al lui Putin eşuează", a spus și președintele SUA.
Comentatorii spun că vizita la Kiev a președintelui american a fost ținută secret din motive de securitate. Washingtonul anunțase anterior doar vizita la Varșovia, capitala Poloniei.
Prezența șefului de la Casa Albă în Ucraina survine în contextul împlinirii, pe 24 februarie 2023, a unui an de la invazia rusă în Ucraina și este considerată un mesaj clar din partea SUA de susținere a acestei țări în războiul cu Federația Rusă.
Joe Biden, the President of the United States is in Kyiv! pic.twitter.com/pIcHYk5A1B
— Maria Drutska (@maria_drutska) February 20, 2023