x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război ucraineano-ungar pe tema minorităților. Budapesta avertizează că va bloca accederea Ucrainei în NATO

Război ucraineano-ungar pe tema minorităților. Budapesta avertizează că va bloca accederea Ucrainei în NATO

de Şerban Mihăilă    |    28 Oct 2020   •   07:52
Război ucraineano-ungar pe tema minorităților. Budapesta avertizează că va bloca accederea Ucrainei în NATO

Alegerile locale din Ucraina, derulate la sfârșitul săptămânii trecute, au declanșat un război diplomatic între Budapesta și Kiev. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat, ieri, că decizia Ucrainei de a interzice intrarea pe teritoriul său a doi oficiali guvernamentali maghiari, pe motiv că aceștia ar fi intenționat să influențeze procesul electoral din țara vecină, a fost „patetică și absurdă”. Ungaria amenință acum cu blocarea aderării Ucrainei la NATO.     

 

Într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, Peter Szijjarto a salutat victoria obținută de candidați de etnie maghiară în alegerile locale din Ucraina. Acest lucru înseamnă, potrivit șefului diplomației de la Budapesta, că opinia cetățenilor care trăiesc la granița cu Ungaria, zonă locuită de o numeroasă populație de etnie maghiară, trebuie ascultată în viitor, relatează Reuters. În același mesaj, Szijjarto a spus că Budapesta nu a primit nicio notificare oficială asupra interdicției de intrare pe teritoriul Ucrainei a celor doi oficiali guvernamentali ungari, acuzați de „amestec” în scrutinul electoral local. În schimb, luni, Ministerul ucrainean de Externe a anunțat că l-a convocat pe ambasadorul Ungariei pentru a-i înmâna o scrisoare de protest pentru ceea ce Kievul consideră a fi „agitația politică” provocată de oficialitățile ungare în favoarea unui partid care a contestat alegerile din Ucraina. Convocarea ambasadorului ungar, precum și interdicția de intrare primită de oficialitățile de la Budapesta reprezintă „pași neprietenoși” ai Ucrainei față de Ungaria, a declarat Szijjarto, care a caracterizat aceste decizii drept „patetice și absurde”. „Prin modul său de acțiune, Ucraina transmite mesajul că a renunțat la sprijinul Ungariei pentru eforturile sale de integrare euroatlantică”, a avertizat apoi voalat Szijjarto, citat de Reuters.

 

Conflict periculos

De altfel, nu este pentru prima oară când Ungaria dă de înțeles că va bloca aderarea Ucrainei la NATO, unul dintre dezideratele autorităților de la Kiev. Cele două țări s-au mai contrat de câteva ori în ultimii ani, după ce Budapesta a acuzat conducerea ucraineană că limitează constant drepturile celor aproape 150.000 de membri ai minorității maghiare, în special în domeniul educației. Conflictul bilateral a atins cote periculoase, după ce, în 2017, Ucraina a aprobat o legislație care restricționează utilizarea limbilor minorităților în școli. Mai mult, în 2018, tensiunile s-au amplificat, din cauza eliberării de paşapoarte ungureşti cetăţenilor ucraineni de etnie maghiară, într-una din localităţile de la graniţa dintre cele două state, iar Kievul l-a declarat persona non grata pe consulul Ungariei de la Beregovo și i-a cerut să părăsească țara. La vremea respectivă, Ucraina, care interzice dubla cetăţenie, a considerat gestul Ungariei drept „o provocare la adresa securității naţionale”, acuzând Budapesta că se comportă ca și când regiunea Transcarpatia i-ar aparține teritorial.

La 20 septembrie 2018, agenţia ucraineană de presă „Ukrinform” a publicat o înregistrare video cu o ceremonie organizată la Consulatul Ungariei din Beregovo, oraş situat la frontieră, în cadrul căreia au fost înmânate paşapoarte ungureşti unor etnici maghiari, care au depus jurământ de credinţă Budapestei. Înregistrarea susținea că acestora li s-ar fi cerut să nu informeze autorităţile ucrainene în legătură cu obţinerea dublei cetăţenii. La scurt timp, a început să circule o „listă a morții”, unde erau menționate 300 de nume de maghiari, inclusiv oficiali de la Budapesta între care și Szijjarto, precum și etnicii din Transcarpatia care abia primiseră cetățenia ungară. Lista a fost publicată pe site-ul ucrainean naționalist „Mirotvoreț”, care era, de fapt, o bază de date cu numele celor considerați „dușmani ai Ucrainei”. Din acel moment, acuzațiile dintre Budapesta și Kiev au escaladat constant, invocând și implicând, pe rând, actori importanți din NATO, UE și SUA, țară care își dorește de mult timp un cap de pod în Ucraina, în confruntarea cu Rusia.

 

Prin modul său de acțiune, Ucraina transmite mesajul că a renunțat la sprijinul Ungariei pentru eforturile sale de integrare euroatlantică”.

Peter Szijjarto

 

×