x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vechii aliați sovietici întorc armele contra Rusiei

Vechii aliați sovietici întorc armele contra Rusiei

de Şerban Mihăilă    |    13 Mar 2023   •   07:00
Vechii aliați sovietici întorc armele contra Rusiei

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina s-a întors împotriva Moscovei în mai multe feluri. După începerea conflictului, Ucraina a primit ajutoare militare fără precedent din partea unei coaliții conduse de SUA, Finlanda și Suedia au depus cereri de aderare la NATO, iar Occidentul a dovedit o unitate neașteptată în impunerea de sancțiuni contra Rusiei, precum și în renunțarea la utilizarea energiei rusești. În plus, de la Erevan la Chișinău și de la Tbilisi la Astana, invadarea Ucrainei a amplificat temerile legate de agresiunea rusă în unele țări și le-a forțat pe altele, considerate aliate, să reevalueze încrederea pe care o mai pot avea în parteneriatul cu Moscova.

În rândul vecinilor apropiați ai Rusiei, ani de eforturi susținute ale Kremlinului pentru a cultiva elite politice, pentru a dezvolta o încredere în garanțiile de securitate rusești și pentru a insufla nostalgia locală pentru Uniunea Sovietică au fost șterși cu buretele de invadarea  Ucrainei.

Georgienii, contra „legii rusești”

Recentele proteste din Georgia au fost cel mai recent indiciu al modului în care războiul lui Putin a afectat relațiile cu fostele națiuni din blocul estic.

Manifestanții georgieni, care au demonstrat săptămâna trecută în fața parlamentului țării împotriva unei noi legi privind „agenții străini”, purtau pancarte pe care scria „Nu legii rusești!”. Alte pancarte denunțau spiritul de autocrație și imperialism, asociat acum cu influența Moscovei în regiune.

După toate aparențele, controversata lege a fost o inițiativă locală menită să permită partidului de guvernământ să reprime societatea civilă și să câștige viitoarele alegeri. Apropierea acestui partid de Moscova și asemănările proiectului legislativ cu o lege rusească notorie împotriva „agenților străini” au fost suficiente  pentru a declanșa ample mișcări de stradă.

„Toată lumea știe că Rusia nu este populară aici!”, susține Kornely Kakachia, profesor la Universitatea de Stat din Tbilisi și director al Institutului georgian de Politică, citat de publicația „The Guardian”, care a cerut părerea mai multor analiști de politică externă din state care s-au aflat în componența fostei Uniuni Sovietice pentru a lua pulsul sentimentelor antirusești, după invazia ordonată de Putin în Ucraina.

„Protestatarii vor să le arate tuturor georgienilor care ar fi rezultatul acestei legi. Este de ajuns să vă uitați la ce s-a întâmplat în Rusia.”, a spus el. 

„Rusia și-a pierdut puterea de convingere. Nu mai știe cum să o folosească cu vecinii ei și utilizează doar această forță brutală.”, remarcă Kakachia.

„Cum să trăiești alături de acest tip de stat, care este toxic?”, se întreabă Nargis Kassenova, director al programului privind Asia Centrală la Centrul Davis pentru Studii Rusești și Eurasiatice de la Universitatea Harvard, vorbind despre Kazahstan. 

„Este dificil pentru că vulnerabilitățile sunt mari și sunt pe toată linia. Nu ne putem muta din regiune și trebuie să trăim alături de Rusia pentru totdeauna. Așa că trebuie să găsim un modus vivendi. Nu este ușor, dar poate că este o șansă bună de a construi o anumită suveranitate și de a ne decupla parțial de Rusia.”, a adăugat el.

Inițiativă pierdută în Armenia și Azerbaidjan

În 2020, președintele Vladimir Putin negocia o încetare a focului între Armenia și Azerbaidjan, în războiul pentru regiunea Nagorno-Karabah. Înțelegerea a oferit Moscovei șansa unei prezențe militare în zonă - prin intermediul a 2.000 de soldați plasați într-o forță de menținere a păcii -, iar Putin s-a ales cu imaginea unui negociator abil.

Acum, într-un moment în care atenția Moscovei este concentrată doar asupra Ucrainei, tensiunile cresc din nou în vidul lăsat în urmă, iar Azerbaidjanul pare încurajat de inactivitatea Rusiei.

Încă din decembrie, Azerbaidjanul a blocat singurul coridor terestru către regiunea Nagorno-Karabah, ceea ce a dus la o penurie de alimente și electricitate în întreaga regiune. Cu toate acestea, contingentul rus de menținere a păcii, marginalizat și, foarte probabil, slab dotat, nu a intervenit.

„Nu numai că Rusia este distrasă, dar este pur și simplu copleșită de invazia sa eșuată din Ucraina.”, este de părere Richard Giragosian, șeful Centrului de Studii Regionale din capitala Armeniei, Erevan. „Rusia a pierdut inițiativa diplomatică în ceea ce privește Armenia-Azerbaidjan, precum și în Nagorno-Karabah.”, mai spune el.

Cu toate acestea, Armenia a rămas dependentă de Rusia în materie de securitate, energie și comerț, care aproape că s-a dublat în ultimul an. Sfidarea directă a influenței rusești în această țară ar fi „sinucigașă”, precizează Giragosian. 

În același timp, relația a devenit însă mult mai imprevizibilă. „Pentru Armenia, Rusia a devenit o provocare mult mai serioasă. Provocarea constă în faptul că Rusia a devenit un așa-zis «partener nesigur», iar Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, condusă de Rusia, a devenit lipsită de sens.”, afirmă analistul armean.

Șantaj în Republica Moldova

În timp ce lasă impresia că nu se mai poate concentra asupra unora dintre interesele sale externe, Rusia a crescut presiunea în alte țări, în încercarea de a-i șantaja pe liderii locali să fie loiali Moscova sau chiar de a provoca un nou „scenariu Ucraina”.

În Republica Moldova, președintele Maia Sandu a avertizat că Rusia a planificat o lovitură de stat. „Planul includea sabotaje și persoane antrenate militar, deghizate în civili, care să desfășoare acțiuni violente, atacuri asupra clădirilor guvernamentale și luarea de ostatici.”, a declarat Sandu, luna trecută, în timpul unei conferințe de presă în care a cerut măsuri de securitate sporite.

SUA au avertizat, de asemenea, că „actori ruși, unii dintre ei având legături actuale cu serviciile secrete rusești, încearcă să organizeze și să folosească protestele din Republica Moldova ca bază pentru a promova o insurecție elaborată împotriva guvernului moldovean”.

De cealaltă parte, presa din regiunea separatistă Transnistria, susținută de Rusia, a afirmat că a existat o tentativă zădărnicită de asasinare a liderului său.

Rusia a marșat pe „dependență energetică, dependența Bisericii și cea mediatică, folosind agresiunea hibridă”, precizează Iulian Groza, de la Institutul pentru Politici și Reforme Europene din Chișinău, citat de „The Guardian”. 

„De când a început războiul de anul trecut, toate riscurile de securitate care vin dinspre Rusia au crescut. Ambițiile imperialiste ale Rusiei, se pare, nu se refereau doar la Ucraina, ci și la creșterea controlului și extinderea influenței sale, inclusiv în Republica Moldova.”, spune el.

Chiar dacă existau și înainte de război, amenințările cu un „scenariu ucrainean” vin acum direct de la înalți oficiali ruși și nu doar de la propagandiștii din mass-media, mai remarcă el.

Mai mult, numărul simpatizanților Moscovei a scăzut din cauza războiului și, în același timp, Chișinăul s-a convins că trebuie să își reducă dependența de gazul rusesc, în ciuda costurilor ridicate implicate. În plus, autoritățile au intensificat controlul asupra forțelor politice din țară, cum ar fi oligarhul fugar Ilan Șor, ale cărui obiective politice par să se alinieze cu cele ale Moscovei.

Sferă de influență diminuată

Pe plan internațional, strategia rusă s-a îndreptat în ultima perioadă spre o strategie de forță, în detrimentul unor modalități diplomatice de răspândire a influenței.

„Rusia a trebuit să renunțe tot mai mult la tactica de utilizare a puterii blânde și a influenței. Deși nu a fost niciodată o putere blândă, nu a fost nevoie să se bazeze tot timpul pe coerciție!”, afirmă Bob Deen, cercetător principal pe fostul spațiu sovietic, în cadrul grupului de reflecție olandez Institutul Clingendael. 

„În Republica Moldova, au cultivat legături cu numeroși politicieni, au o prezență masivă în mass-media, o mulțime de conținut rusesc este retransmis și a existat o afinitate reală în rândul unei părți considerabile a populației.”, precizează Deen. „Toate acestea se diminuează acum foarte repede, din cauza agresiunii împotriva Ucrainei.”, mai spune el, pe măsură ce Rusia și-a exercitat controlul asupra fluxurilor de gaze și a amenințat, în schimb, cu instabilitatea politică.

În Asia Centrală, care include unii dintre cei mai de nădejde parteneri ai Moscovei, războiul a afectat, de asemenea, imaginea Rusiei, susține Temur Umarov, cercetător la Fundația Carnegie pentru Pace Internațională, din Bișkek, în Kîrgîzstan.

„Pentru unii oameni, Rusia a părut relativ stabilă. Acum este văzută mai mult ca o țară imprevizibilă, care nu mai este genul de model pe care toată lumea vrea să îl urmeze.”, spune el. Diferența dintre generații în privința opiniilor despre Rusia este deosebit de clară, mai remarcă el, tinerii „reflectând mult la istoria propriilor țări”.

În același timp, a adăugat Umarov, conducerea politică a menținut „un element de încredere uriaș cu elitele politice rusești. Nu văd schimbări uriașe în această privință.”.

„Vedem că țările sunt foarte pragmatice și folosesc schimbările economice actuale pentru binele lor.”, a mai spus el, subliniind creșterea exporturilor din Kazahstan și Kîrgîzstan către Rusia, precum și acordurile de cooperare în domeniul gazelor cu Kazahstan și Uzbekistan.

„Ceea ce doresc țările din Asia Centrală este să facă doar atât cât trebuie pentru a nu cădea sub sancțiuni secundare și pentru a obține cât mai multe bonusuri posibile din întreaga criză economică.”, afirmă Umarov.

Liderii țărilor care depind și mai mult de Moscova, cum ar fi Emomali Rahmon din Tadjikistan, au solicitat un „respect” mai mare, inclusiv atenție din partea lui Putin și investiții.

Rusia și-a intensificat în mod remarcabil acțiunile diplomatice în regiune, Putin vizitând toate cele cinci națiuni din Asia Centrală și organizând peste 50 de întâlniri  - online și în persoană - cu liderii din zonă, în 2022.

„Deoarece Vestul este închis pentru ei, rușii sunt mai interesați de Asia Centrală.”, remarcă și Kassenova. „Vedem mult mai multă atenție din partea Rusiei, mai multe vizite la nivel înalt în toate statele din Asia Centrală. Lumea lor s-a micșorat. Iar Asia Centrală este locul unde încă mai pot lucra.”, spune ea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: aliati sovietici Rusia razboi