Peste 400 de persoane au participat marţi la realizarea unui recensământ al leilor asiatici care trăiesc în Parcul Naţional Gir din India, după ce 13 feline din acea zonă au murit în ultimele două săptămâni, informează DPA.
"Peste 70 de echipe de pădurari, medici veterinari, agenţi de urmărire au ieşit pe teren pentru a-i verifica pe toţi leii din această zonă", a declarat GK Sinha, directorul departamentului de conservare a pădurilor din statul indian Gujarat.
"Recensământul va continua şi după apus, întrucât ne aşteptăm să avem o lumină lunară foarte puternică în această seară", a adăugat oficialul indian.
Potrivit declaraţiilor făcute de GK Sinha, autopsiile realizate au indicat faptul că şase dintre acei lei au murit în urma luptelor dintre ei şi a infecţiilor cauzate de rănile suferite. Pentru alţi lei, cauza morţii nu este deocamdată clară şi va fi investigată.
"Orice animal bolnav sau rănit va fi ţinut sub observaţie la centrele noastre de salvare. Sperăm să finalizăm acest exerciţiu în trei sau patru zile", a mai spus oficialul indian.
Parcul Naţional Gir a fost înfiinţat pentru a proteja leii asiatici în faţa riscului de extincţie şi a beneficiat de o creştere constantă a populaţiei de feline, de la minimul istoric de 20 de lei în 1913 şi până la 523 de animale, ce au fost identificate în timpul recensământului din 2015.
Experţii în faună au avertizat însă în legătură cu riscul ca o populaţie tot mai mare de lei în Gir va duce la o răspândire rapidă a infecţiilor, lupte mai dese pentru teritoriu în rândul animalelor şi o creştere a numărului de conflicte între oameni şi lei.
Ca urmare, Curtea Supremă a Indiei a decis ca unele dintre animale să fie relocate într-un parc natural aflat în Madhya Pradesh, un stat din centrul Indiei.
"A fost înfiinţat un comitet de coordonare, care studiază variatele aspecte ale acestei misiuni de relocare", a mai spus GK Sinha. AGERPRES