Regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk au format sâmbătă un stat nou denumit "Republica Novorossia", într-un congres al susţinătorilor federalizării Ucrainei, ce s-a desfăşurat la Doneţk, cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale din Ucraina, considerate de Occident cruciale pentru rezolvarea crizei politice din această ţară, informează agenţia de presă RIA Novosti.
Astfel, aşa-numitul premier al "republicii populare" Doneţk, Aleksandr Borodai (la origine expert în strategii politice din Rusia), şi autointitulatul lider al "republicii populare" Lugansk, Aleksandr Kariakin, au semnat un acord de reunificare, în cadrul unei ceremonii la care au avut acces doar reprezentanţii televiziunii oficiale din Rusia, Rossia-24.
Congresul, la care se spune că au participat 145 de delegaţi din opt regiuni din sud-estul Ucrainei, s-a desfăşurat sâmbătă, cu uşile închise, în hotelul "Shakhtar Plaza" din Doneţk.
Organismul suprem în "Novorossia", la care pot adera alte "republici populare", va fi aşa-numitul "Consiliu special", ce va fi format din câte trei reprezentanţi ai fiecărei "republici".
Potrivit aşa-numitului guvernator 'popular' al Doneţkului, Pavel Gubarev, se preconizează ca la ''Novorossia'' să adere alte şase regiuni ale Ucrainei: Dniepropetrovsk, Zaporojie, Odesa, Nikolaev, Herson şi Harkov.
Separarea acestor regiuni (de Ucraina) ar urma să aibă loc în acelaşi mod ca în cazul regiunilor Doneţk şi Lugansk, respectiv prin referendum, a spus Gubarev.
Regiunile Doneţk şi Lugansk şi-au proclamat independenţa la începutul lunii mai, în urma unor controversate referendumuri cu privire la viitorul lor statut politic.
În cadrul aşa-numitului congres s-a decis crearea unei mişcări socio-politice 'Frontul popular', care va reuni susţinători ai federalizării din toate regiunile Ucrainei.
Armata ucraineană este angrenată de la mijlocul lunii aprilie într-o vastă operaţiune împotriva militanţilor proruşi din sud-estul ţării, care contestă noile autorităţi proeuropene de la Kiev, pe care le consideră că au venit la putere în urma unei lovituri de stat la 22 februarie.
După cum transmite ITAR-TASS, în centrul Doneţkului are loc în prezent un miting împotriva desfăşurării alegerilor prezidenţiale anticipate în Ucraina. În jur de 500 de persoane, cărora li s-au alăturat şi participanţii la 'congres', manifestează în Piaţa Lenin, agitând drapele ale forţelor de autoapărare din Doneţk şi ale 'republicii populare' Doneţk.
Ministerul ucrainean de Interne a recunoscut mai devreme că deţine controlul asupra a aproximativ jumătate din comisiile electorale în regiunile Doneţk şi Lugansk, existând probleme în furnizarea de buletine de vot şi în ceea ce priveşte securitatea.