x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regizorul mai multor animaţii din seriile „Tom şi Jerry” şi „Popey Marinarul” a murit

Regizorul mai multor animaţii din seriile „Tom şi Jerry” şi „Popey Marinarul” a murit

20 Apr 2020   •   18:10
Regizorul mai multor animaţii din seriile „Tom şi Jerry” şi „Popey Marinarul” a murit

Gene Deitch, cunoscut ca regizor al mai multor pelicule din seria „Tom and Jerry” și „Popey Marinarul” a murit pe neaşteptate la 95 de ani, arată platforma Daily Express. Cineastul a încetat din viaţă la Praga, unde locuia din anii ´60.

Gene Deitch, cunoscut ca regizor al mai multor pelicule din seria „Tom and Jerry” a murit pe neaşteptate la 95 de ani, arată platforma Daily Express.

Cineastul a încetat din viaţă la Praga, unde locuia din 1959. Cauza morţii sale nu a fost legată de noul coronavirus dar decesul a fost descris drept „neaşteptat”, fără ca Deitch să fi suferit de vreo afecţiune anterioară.

Deitch a regizat 13 episoade din seria „Tom şi Jerry” şi mai multe din „Popeye Marinarul”.

Filmul său „Munro” a fost premiat cu Oscar pentru cel mai bun scurt-metraj de animaţie, în 1960.

A mai fost nominalizat pentru acelaşi premiu pentru producţiile „Here’s Nudnik” şi „How to Avoid Friendship”.

Născut la Chicago în 1924, Deitch a ajuns la Praga în 1959 pentru o vizită de 10 zile. În acea perioadă s-a îndrăgostit de cea care i-a fost apoi soţie, Zdenka, şi a rămas în Praga tot restul vieţii.

A regizat „Tom şi Jerry” din spatele Cortinei de Fier şi a vorbit despre viaţa în Cehoslovacia comunistă în memoriile sale intitulate „For the Love of Pague”.

Toţi cei trei fii ai săi sunt profesionişti ai graficii de animaţie şi ilustratori.

Internauţii au marcat anunţul morţii sale cu mesaje impresionante: „Îţi mulţumim că ai făcut o bună parte a copilăriei noastre să fie minunată”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tom şi jerry