x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Republica Cehă a devenit oficial 'Cehia'

Republica Cehă a devenit oficial 'Cehia'

01 Iul 2016   •   21:10
Republica Cehă a devenit oficial 'Cehia'
Sursa foto: pixabay.com

'Cehia' a devenit începând de vineri denumirea alternativă oficială a Republicii Cehe, permiţând astfel o scriere scurtată a numelui acestei ţări, a anunţat Ministerul de Externe de la Praga, citat de agenţia Reuters.

MAE ceh a precizat că a notificat ONU că poate folosi în limba engleză 'Czechia', la fel cum poate proceda şi cu corespondentul acestui nume în limbile germană, rusă, arabă şi chineză.

În cei 23 de ani care au trecut de la separarea paşnică a fostei Cehoslovacii în Republica Cehă şi Slovacia, autorităţile de la Praga au ezitat în adoptarea unui nume a ţării lor alcătuit dintr-un singur cuvânt.

Totuşi, mulţi cehi nu sunt mulţumiţi de hotărârea oficializată vineri, după cum a arătat un sondaj publicat de site-ul local de ştiri idnes.cz la începutul anului, atunci când guvernul a anunţat că s-a hotărât să efectueze această schimbare. Dintre cele circa 29.000 de persoane chestionate, peste 22.000 au spus că nu le place numele de 'Cehia', numai aproximativ 7.000 aprobându-l.

MAE ceh a precizat că nu va impune noul nume şi îl va lăsa să prindă rădăcini în mod natural pe măsură ce va fi folosit de-a lungul timpului.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: republica ceha cehia