Reşedinţa Lipnik, situată nu departe de oraşul bulgăresc Ruse, a fost scoasă la vânzare. Reşedinţa are două aripi identice, una folosită de dictatorul comunist bulgar Todor Jivkov, iar cealaltă construită special pentru soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu.
Preţul de pornire la licitaţie este de puţin peste 200.000 de euro şi, potrivit executorului judecătoresc Ivan Hadjiivanov, este destul de mic pentru asemenea proprietate. Hadjiivanov a declarat pentru Agerpres că deocamdată şi-au manifestat interes potenţiali cumpărători din Bulgaria şi Austria, dar el se aşteaptă şi la interes din România deoarece reşedinţa se află la doar 9 kilometri de Ruse, foarte aproape de graniţa cu România şi de Bucureşti. Trebuie avut în vedere că de mult timp nimeni nu a locuit în reşedinţă şi va fi nevoie de renovare, avertizează executorul judecătoresc. El explică că persoanele interesate pot vizita proprietatea într-un termen de o lună şi, dacă manifestă interes, trebuie să depună un depozit de 10% din preţul pe care îl oferă în cadrul licitaţiei.
Suprafaţa totală a clădirilor este de 2.608 metri pătraţi, iar reşedinţa se află într-un parc. Ea a fost construită pentru Todor Jivkov în anul 1965, iar în anul 1982 a fost adăugată o nouă aripă pentru omologul său Nicolae Ceauşescu. Cele două aripi sunt identice, singura diferenţă între ele a fost culoarea mochetei. De aceea, aripa lui Jivkov a fost numită cea roşie, iar cea a lui Ceauşescu - albastră. Cei doi dictatori s-au întâlnit de mai multe ori la Lipnik, Jivkov şi Ceauşescu împărtăşeau o pasiune comună - vânătoarea.
După căderea comunismului în 1989, reşedinţa a fost abandonată şi jefuită. În anul 2008 reşedinţa a fost cedată de către stat controversatului om de afaceri Mihail Mihov în schimbul a cinci apartamente din centrul oraşului Ruse. După moartea lui Mihov în circumstanţe neclare, în anul 2011, reşedinţa a fost preluată de creditorii lui şi acum este scoasă la vânzare de către un executor judecătoresc.