x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Restricții în orașul chinez Tianjin din cauza cazurilor de Covid

Restricții în orașul chinez Tianjin din cauza cazurilor de Covid

19 Iul 2022   •   10:20
 Restricții în orașul chinez Tianjin din cauza cazurilor de Covid

Mai multe locuri de divertisment, dar și unele grdăinițe au fost închise în orașul portuar Tianjin, din nordul Chinei, din cauza cazurilor de Covid, informează Reuters.

Tianjin, cu o populație de peste 12 milioane de locuitori, a raportat 11 cazuri luni, după aproximativ o săptămână în care nu a înregistrat niciun caz, potrivit datelor oficiale.

China menține o politică „zero Covid" în încercarea de a anihila focarele de îndată ce acestea apar.

Oficialii din Tianjin au declarat luni că s-a ordonat închiderea mai multor locuri de divertisment în interior, cum ar fi săli de șah și baruri, în două districte cu un total de peste 2 milioane de locuitori, fără a preciza o dată pentru redeschiderea lor.

Unul dintre districte a anunțat că a impus, de asemenea, închiderea timp de trei zile a grădinițelor.

China a raportat pentru luni 699 de noi infecții cu transmitere internă, dintre care 199 au fost simptomatice și 500 asimptomatice, a anunțat marți Comisia Națională de Sănătate.

Majoritatea cazurilor noi au fost descoperite în provincia nord-vestică Gansu și în regiunea sudică Guangxi.

Capitala provinciei Gansu, Lanzhou, a intrat de luni în izolare, în timpul căreia locuitorii pot părăsi gospodăria doar o singură dată pe zi pentru a face cumpărături.

Orașul de coastă Beihai, care înregistrează în prezent peste 700 de cazuri, a devenit cel mai recent oraș turistic afectat de restricții de călătorie.

Centrul financiar Shanghai, care a raportat 23 de noi cazuri luni, a început marți testele în masă în multe dintre cele 16 districte ale sale, după o campanie de testare similară săptămâna trecută.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Tianjin