Miniştrii apărării din cele 28 de state membre ale NATO se vor întâlni joi, la Bruxelles, cu o delegaţie din Ucraina pentru a evoca situaţia din această ţară şi ajutorul pe care aliaţii l-ar putea acorda pentru reformarea forţelor armate ale fostei republici sovietice, anunţă AFP, citată de Agerpres. "Miniştrii au acceptat cererea părţii ucrainene privind desfăşurarea acestei reuniuni", a declarat sub rezerva anonimatului un reprezentant NATO, adăugând că 'se aşteaptă ca delegaţia de la Kiev să fie condusă de ministrul adjunct al apărării Oleksandr Oleinik', numit recent în acest post de preşedintele destituit Viktor Ianukovici.
"Va fi un schimb de opinii privind situaţia din Ucraina şi viitorul parteneriat dintre Ucraina şi NATO", a mai declarat acelaşi reprezentant al Alianţei. "Este vorba, de asemenea, de a vedea dacă NATO poate fi utilă în materie de reformă, de exemplu în ceea ce priveşte controlul democratic" pe care puterea politică o poate exercita asupra armatei, a subliniat el.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a salutat duminică decizia armatei ucrainene 'de a nu se implica în niciun fel' în criza pe care ţara o traversează şi a reiterat dorinţa Alianţei de a coopera cu Ucraina, pe care o consideră 'un partener apropiat'.