x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Revizuirea Constituţiei: Comisia de la Veneţia avizează favorabil, dar cu recomandări

Revizuirea Constituţiei: Comisia de la Veneţia avizează favorabil, dar cu recomandări

25 Mar 2014   •   18:08
Revizuirea Constituţiei: Comisia de la Veneţia avizează favorabil, dar cu recomandări

Comisia de la Veneţia, organism ce face parte din Consiliul Europei, a avizat favorabil, dar cu recomandări, proiectul de lege de revizuire a Constituţiei României, potrivit Opiniei cu privire la acest subiect, publicată luni pe site-ul său.

La 7 februarie 2014, premierul Victor Ponta a supus atenţiei Comisiei de la Veneţia, pentru o evaluare legală, versiunea revizuită a proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei. Actuala opinie a fost adoptată în plenul celei de-a 98-a sesiuni plenare a Comisiei de la Veneţia, ce a avut loc vineri.
Conform textului, opinia a ţinut cont mai ales de măsurile întreprinse de autorităţile române în vederea implementării recomandărilor din cadrul opiniei adoptate de Comisia de la Veneţia în decembrie 2012 în legătură cu evenimente desfăşurate în România în vara lui 2012.
Comisia a salutat faptul că, în urma unor discuţii purtate în jurul unui proiect preliminar în iulie 2013, au fost depuse eforturi din partea României ce au ţinut cont de un număr de propuneri făcute de raportori, în vederea clarificării şi înlăturării inconsistenţelor semnalate în proiectul anterior. Totodată aceasta a făcut apel la o mai strânsă colaborare între majoritate şi opoziţie pe parcursul etapelor următoare.
În context, organismul european a apreciat că, după un început bun, procesul de revizuire a fost condus într-o manieră mai puţin inclusivă, care nu a luat în calcul toate cercurile din cadrul societăţii ce şi-au manifestat interesul de a se implica. Astfel aceasta a explicat că se aşteaptă ca în următoarele etape ale procesului să fie făcute eforturi sporite şi să le fie oferite oportunităţi efective pentru implicare actorilor vizaţi.

În acelaşi timp, conform documentului, proiectul revizuit va trebui să răspundă unor probleme-cheie subliniate de Comisie în Opinia sa din 2012, dintre care: să facă o alegere clară pentru un sistem de guvernământ; să clarifice prerogativele preşedintelui şi respectiv premierului; să introducă, printre principiile fondatoare ale sistemului constituţional românesc, principiul respectului reciproc şi al cooperării loiale între puterile Constituţiei; să simplifice procedura legislativă şi să limiteze la minimum nevoia de ordonanţe guvernamentale; să ofere o bază legală clară şi îmbunătăţită pentru a permite Consiliului Suprem al Magistraturii să îşi îndeplinească efectiv sarcina de garant al independenţei corpului juridic.
Mai mult, recomandări legate de consolidarea garanţiilor pentru independenţa în domeniul juridic nu au fost implementate în mod corect, relevă Comisia de la Veneţia în opinia sa din 24 martie. Amendamente propuse în legătură cu Consiliul Superior al Magistraturii nu par să fie îndreptate spre consolidarea acestei instituţii, cu toate că contribuţia sa în cadrul unei democraţii stabile este esenţială, subliniază Comisia în document. La modul mai general, o claritate şi o consistenţă crescute în mai multe capitole ale Constituţiei şi, în ceea ce priveşte drepturile fundamentale, formulări mai mult armonizate cu cele ale CEDO ar îmbunătăţi considerabil proiectul.

În fine, Comisia şi-a exprimat în mod special îngrijorarea faţă de faptul că o opţiune clară pentru o anumită formă de guvernământ, ca piatră de temelie pentru întregul sistem, continuă să lipsească. Drept urmare, în pofida unor progrese, definirea rolurilor şi interrelaţiilor dintre principalele instituţii de stat duce în continuare lipsă de claritate.


×