x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rezultat mediocru la finalul dialogului Medvedev - Sarkozy

Rezultat mediocru la finalul dialogului Medvedev - Sarkozy

de Ovidiu Ciutescu    |    09 Sep 2008   •   00:00
Rezultat mediocru la finalul dialogului Medvedev - Sarkozy

Discuţiile purtate luni între preşedinţii rus şi francez, Dmitri Medvedev şi Nicolas Sarkozy, privind aplicarea acordului de pace în Georgia, semnat în august, au dus la un "rezultat mediocru", a declarat luni seara un colaborator apropiat al preşedintelui polonez Lech Kaczynski, relatează AFP.

VORBE GOALE. "Mă tem că este un rezultat mediocru din punct de vedere al Uniunii Europene şi ţinînd cont de interesele noastre", a declarat un oficial din cadrul preşedinţiei poloneze, Piotr Kownacki, pentru televiziunea TVN24. El a precizat că preşedintele polonez va depune "eforturi pentru ca UE să reacţioneze mai hotărît" privitor la situaţia Georgiei. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a convenit luni cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy, retragerea în decurs de o lună a trupelor ruseşti din Georgia, cu excepţia celor din provinciile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia. Preşedintele în exerciţiu al UE, Nicolas Sarkozy, împreună cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi responsabilul pentru politica externă a UE, Javier Solana, au negociat de asemenea trimiterea a cel puţin 200 de observatori ai UE în Georgia pînă la 1 octombrie. Delegaţia europeană a ajuns apoi la Tbilisi pentru a reconfirma sprijinul UE pentru preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, şi pentru a încerca să consolideze progresele obţinute la Moscova.

×
Subiecte în articol: externe