x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe RFK Jr. a demis întregul comitet CDC de experți în vaccinuri

RFK Jr. a demis întregul comitet CDC de experți în vaccinuri

de Redacția Jurnalul    |    10 Iun 2025   •   13:15
RFK Jr. a demis întregul comitet CDC de experți în vaccinuri
Sursa foto: Hepta

Secretarul american al Sănătății, Robert F. Kennedy Jr., a concediat toți cei 17 membrii ai comitetului consultativ al CDC privind vaccinurile, provocând reacții negative din partea comunității științifice, relatează Reuters.

Într-o decizie radicală, RFK Jr. a înlăturat toți membrii Comitetului Consultativ pentru Practici de Imunizare (ACIP) al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Anunțul a fost făcut de Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane (HHS), care a precizat că RFK Jr. se află în procesul de numire a unei noi echipe.

Secretarul Sănătății a justificat acțiunea spunând că dorește „restabilirea încrederii publice” și a acuzat comitetul de conflicte de interes și lipsa de obiectivitate, afirmând că ACIP nu a respins niciodată un vaccin.

Decizia a generat reacții din partea comunității științifice. Jesse Goodman, fost șef în cadrul FDA a calificat decizia drept „o tragedie” și a avertizat că intervențiile politice vor diminua încrederea publicului. De asemenea, Asociația producătorilor farmaceutici și-a exprimat îngrijorarea, subliniind că acțiunea alimentează scepticismul față de vaccinuri.

Deciza a avut un impact și asupra pieței. Acțiunile Moderna și BioNTech au scăzut cu peste 1%, iar Pfizer a înregistrat o scădere ușoară în tranzacții.

 

(sursa: Mediafax)

×