x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Românul care era dispărut în Israel a fost declarat decedat

Românul care era dispărut în Israel a fost declarat decedat

de Vali Deaconescu    |    13 Oct 2023   •   12:36
Românul care era dispărut în Israel a fost declarat decedat
Sursa foto: Hepta

Românul care a apărut pe lista persoanelor dispărute în Israel în urma atacului brutal lansat de gruparea teroristă Hamas a fost declarat decedat. Acesta avea dublă cetățenie și domiciliul în Israel, potrivit Antena 3 CNN. Este cel de al doilea deces al unor cetățeni români, după atacul Hamas.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cu regret că, până în prezent, se confirmă decesul a două persoane cu dublă cetățenie, israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, astfel:

  • persoana al cărei deces a fost anunțat de către autoritățile israeliene la data de 9 octombrie 2023, care deținea cetățenie israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel;
  • persoana pe care familia a declarat-o dispărută la data de 12 octombrie 2023 și al cărei deces a fost confirmat de autoritățile israeliene la data de 13 octombrie 2023.

Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiilor și își exprimă regretul profund pentru victimele acestor atacuri. De asemenea, reiterează condamnarea fermă a terorismului în toate formele sale de manifestare.

Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa mențin în permanență contactul cu autoritățile israeliene pentru verificarea informațiilor cu privire la cetățenii români”, potrivit unui comunicat de presă emis de MAE.

Românul anunțat dispărut, în Israel, cu dublă cetățenie, declarat mort

 

×
Subiecte în articol: Israel barbat decedat