Rusia a fost condamnată de Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga să le plătească despăgubiri de 50 de miliarde de dolari acţionarilor fostului gigant petrolier Iukos pentru exproprierea activelor acestuia, relatează AFP şi Reuters.
“Atacul împotriva Iukos a fost motivat politic”, a declarat Tim Osborne, director al acţionariatului GML, înconjurat de avocaţii săi, care au subliniat într-o conferinţă de presă la Londra că această decizie este fără precedent în istoria justiţiei comerciale internaţionale.
La aproape zece ani de la căderea gigantului Iukos, care era atunci principala companie petrolieră din Rusia, Curtea de Arbitraj a dat un verdict “istoric şi unanim” după “zece ani de luptă”, a afirmat Emmannuel Gaillard, unul dintre avocaţii GML şi ai celorlalţi acţionari care au depus plângere.
GML este holdingul lui Mihail Hodorkovski, fost oligarh critic la adresa Kremlinului şi fost proprietar al Iukos, închis timp de zece ani şi graţiat spre surpriza generală la 20 decembrie de preşedintele rus Vladimir Putin.
Despăgubirea fixată de Curtea de Arbitraj de la Haga reprezintă de 20 de ori cea mai mare sumă fixată vreodată de această instanţă.
“Instanţele ruseşti au răspuns voinţei autorităţilor executive din Rusia de a falimenta Iukos, de a-i ceda activele sale unei companii controlate de stat şi de a trimite la închisoare un om care dădea semne că devine un competitor politic”, a precizat instanţa de la Haga.
Decizia survine într-un moment în care relaţiile dintre Rusia şi Olanda sunt tensionate din cauza doborârii avionului de linie Malaysia Airlines în estul separatist al Ucrainei şi a decesului celor 298 de persoane aflate la bord, dintre care 194 erau cetăţeni olandezi.
Rusia a anunţat luni că va face apel la hotărârea Curţii de Arbitraj, considerând că instituţia de la Haga “nu are competenţa” de a lua o astfel de decizie. Moscova “va contesta deciziile Curţii de Arbitraj în faţa tribunalelor din Olanda şi speră să obţină o soluţie echitabilă”, a indicat Ministerul rus de Finanţe într-un comunicat, citat de AFP.
“Va fi o procedură de anulare, o contestare (a deciziei tribunalului) cu scopul de a obţine o anulare”, a precizat ministrul rus de Finanţe, Serghei Storceak, potrivit ITAR-TASS.