x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia înregistrează un nou număr maxim de decese asociate COVID-19

Rusia înregistrează un nou număr maxim de decese asociate COVID-19

10 Iul 2021   •   18:00
Rusia înregistrează un nou număr maxim de decese asociate COVID-19

Rusia a înregistrat un nou număr maxim de decese asociate COVID-19, 752 în ultimele 24 de ore, au informat sâmbătă autorităţile sanitare ruse, relatează EFE.

În total, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 25.082 noi contagieri, dintre care 3.124 (12,5 %) au fost asimptomatice.

Cel mai mare număr de decese s-a înregistrat la Moscova, principalul focar de coronavirus din Rusia, cu 108 decese, urmată de Sankt Petersburg, cu 102 morţi.

În pofida situaţiei alarmante, autorităţile ruse au exclus impunerea de carantine şi au mizat pe impulsionarea campaniei de vaccinare, frânată de reticenţa ruşilor de a se vaccina.

Primăria din Moscova a decretat vaccinarea obligatorie a cel puţin 60 % dintre angajaţii din sectorul serviciilor, o măsură care a fost impusă şi de alte regiuni ale ţării.

În total, de la izbucnirea pandemiei, în Rusia au fost raportate 5.758.300 de contagieri şi s-au înregistrat 142.253 de decese.
 

×
Subiecte în articol: Rusia decese Covid-19