x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia îşi extinde embargoul asupra produselor din Republica Moldova

Rusia îşi extinde embargoul asupra produselor din Republica Moldova

16 Iul 2014   •   18:07
Rusia îşi extinde embargoul asupra produselor din Republica Moldova

Rusia intenţionează să crească taxele vamale pentru mai multe tipuri de produse provenind din Republica Moldova, a anunţat miercuri Ministerul rus al Economiei, care a pregătit un decret în acest sens, anunţă AFP, care precizează că măsura vine la numai câteva săptămâni după ce Moscova a limitat drastic importurile de carne din această ţară.

Rusia intenţionează să introducă în regim unilateral taxe vamale pentru vinurile şi produsele agricole din Republica Moldova, rezultă dintr-un proiect de decizie al Guvernului rus, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice. Documentul a fost publicat miercuri pe portalul de proiecte ale actelor normative, informează Interfax. AFP citează printre produse şi cerealele, Interfax menţionează fructele, legumele, carnea, grâul şi zahărul.

“Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse urmează să înştiinţeze Republica Moldova cu privire la introducerea de taxe vamale”, se spune în document. Se estimează că decretul va intra în vigoare la o lună după publicarea sa oficială.

Decizia privind posibila iniţiere de “măsuri de protecţie” în relaţiile comerciale cu Republica Moldova, în contextul în care Parlamentul de la Chişinău a ratificat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană (UE), va fi luată de Guvernul Rusiei, nu de Comisia Economică Eurasiatică, a declarat pentru Interfax o sursă avizată.

Rusia, Republica Moldova, precum şi Belarus, Kazahstan, Armenia şi Kîrgîzstan sunt membre ale zonei de liber schimb în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI). În afară de aceasta, la acordul respectiv s-a raliat, în regim special, şi Uzbekistanul.

Potrivit Interfax, documentul conţine o serie de prevederi care permit aplicarea în cadrul zonei de liber schimb din CSI a unor taxe vamale non-zero în relaţia cu ţările care au încheiat acorduri asemănătoare cu alte state, “dacă acest lucru duce la o majorare ameninţătoare a importurilor prin zonele de liber schimb”.

După ce Moscova a decis limitarea drastică a importurilor de carne din Republica Moldova, justificându-şi decizia prin “infracţiunile grave la adresa exigenţelor veterinare şi sanitare”, Comisia Europeană a declarat că “regretă” această decizie care coincidea cu ratificarea de către Parlamentul de la Chişinău a Acordului de Asociere cu UE.

AFP reaminteşte că Rusia este deseori acuzat că utilizează arma comercială, în special invocând motive sanitare, ca mijloc de presiune diplomatică asupra vecinilor săi.




×